Cazare gratis

Cei care conduc beți și fără permis vor ajunge în arestul Poliției Suceava

Comisarul-șef Adrian Buga, inspectorul-șef al IPJ
Comisarul-șef Adrian Buga, inspectorul-șef al IPJ

Conducătorii auto depistați în trafic sub influența alcoolului și fără permis pe raza județului Suceava vor fi reținuți pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliție Județean. Inspectorul-șef Adrian Buga a declarat, ieri, în conferință de presă, că arestul IPJ are 40 de locuri, prin urmare dispune de suficiente spații de cazare pentru cei aflați în această situație. Măsura face parte dintr-un program mai amplu de responsabilizare a conducătorilor auto, în vederea reducerii numărului de accidente rutiere.
Județul Suceava a încheiat anul 2018 pe primul loc la nivel național în ceea ce privește numărul de morți în urma accidentelor rutiere, iar în acest an, în câteva zile din februarie, s-a reinstalat în negrul clasament. Comisarul-șef Buga a subliniat că, deși în anul 2018 au fost cu 20 de decese mai puțin față de 2017, numărul accidentelor rutiere mortale se menține la cote îngrijorătoare. „Conducerea sub influența alcoolului este a doua cauză în producerea accidentelor rutiere, după viteza excesivă și înaintea traversărilor neregulamentare”, a precizat șeful IPJ.
El a mai anunțat introducerea de ore de educație rutieră în școli, în special la clasele a XI-a și a XII-a, pregătirea unui film de 7-8 minute cu accidente grave, pentru școlile de șoferi, care să ruleze, cu acordul cursanților, la orele de legislație rutieră, cooperarea cu medicii de familie pentru anunțarea cazurilor de posesori de permis auto care suferă de boli incompatibile cu șofatul; pregătirea de spoturi cu mesaje de avertizare în privința conducerii autoturismului sub influența alcoolului sau substanțelor interzise, care să fie difuzate în cluburi și discoteci, amplasarea de radare în cascadă.
Alte măsuri, precum corectarea iluminatului public, amplasarea de marcaje suplimentare și garduri în zona școlilor vor fi propuse administrațiilor locale.
În ceea ce privește un alt aspect sesizat de nenumărate ori în spațiul public, anume că s-ar da șpagă la obținerea permisului auto, comisarul-șef Adrian Buga a declarat că au fost sesizate serviciile de specialitate în combaterea și prevenirea corupției.

Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest

Trei bărbați care au plecat la plimbare băuți și fără permis de conducere și au făcut schimb de locuri la volan, trimiși la „pachet” în arest