Caniculă

Ceferist leșinat de căldură pe linia ferată



Temperaturile ridicate din ultimele zile, precum și variațiile mari de temperatură și presiune de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi pun la grea încercare sănătatea sucevenilor, mai ales a celor de vârsta a treia, dar nu sunt scutiți de probleme nici cei mai tineri.
Ieri, numai până la ora 11.30, ambulanța a fost solicitată de 27 de ori, în timp ce într-o zi obișnuită sunt cam 30 de solicitări pe zi. Șapte apeluri au fost de la persoane în vârstă care au solicitat ajutor din cauza unor probleme cardiace și neurologice.
Tot din cauza condițiilor meteo, un angajat al CFR Suceava a leșinat, ieri dimineață, pe o linie de cale ferată din Gara Burdujeni. Cei care l-au văzut pe Leon L., de 54 de ani, căzut pe linia ferată au crezut că omul a căzut de pe pasarelă și au solicitat imediat ambulanța. Ajuns la fața locului, echipajul de pe salvare a constatat că omul leșinase, cel mai probabil din cauza căldurii și au adus pacientul la Spitalul de Urgență Suceava pentru investigații. Leon L. este în afara oricărui pericol.
Medicii avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă pentru persoanele în vârstă și pentru cardiaci plimbările prin soare, cu capul neacoperit și recomandă acestor categorii de persoane să iasă din casă dimineața devreme sau după lăsarea serii.



Recomandări

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană
O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

Doi morți și mai mulți răniți serios, după accidente cu vehicule pe două roți, în ultimele zile. Sezonul accidentelor de acest gen abia a început

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava