Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a decis folosirea procedurii hotărârilor pilot în privința României în cauzele referitoare la imobilele naționalizate confiscate în regimul comunist, soluția survenind absenței în continuare a unui mecanism de retrocedare/compensare.
Concret, pronunțarea unei hotărâri pilot într-o cauză determină suspendarea tututor spețelor asemănătoare, până când statul vizat ia măsurile legislative, bugetare, administrative pentru rezolvarea problemei.
Procedura va fi aplicată în privința Cauzei Atanasiu și Poenaru împotriva României și Solon împotriva României. Ambele cauze privesc problema respectării articolelor 6 și 1 din Protocolul 1 în contextul retrocedărilor.
Curtea a invitat părțile să-și prezinte punctele de vedere în fața Curții, cu ocazia ședinței din 8 iunie 2010.
Curtea Europeană a dezvoltat procedura hotărârilor pilot pentru a ajuta la rezolvarea unor probleme sistemice care conduc la încălcări repetate ale drepturilor fundamentale.
Această procedură se numește procedura hotărârilor pilot, creație jurisprudențială ce a fost susținută și de către Comitetul de Miniștri al CoE.
Pe scurt, procedura înseamnă în primul rând identificarea unor probleme sistemice, care au rădăcini în una și aceeași problemă, ceea ce determină introducerea unui număr mare de cereri la Curtea Europeană, iar în contextul nevoii de a găsi soluții pentru numărul mare de cauze, CEDO alege una sau mai multe cauze, care urmează a fi tratate „preferențial”.
În soluționarea acestor cauze, Curtea, în dispozitivul hotărârii, recomandă statului măsuri generale, care trebuie adoptate pentru eradicarea problemei. După pronunțarea hotărârii pilot, toate cauzele asemănătoare sunt suspendate, până când statul vizat ia măsurile legislative, bugetare, administrative pentru eradicarea problemei.
După ce statul ia măsurile, acestea sunt supuse unui control din partea Curții, în sensul că (de obicei printr-o decizie) se analizează efectivitatea acestor măsuri. Dacă judecătorii europeni consideră că măsurile luate de stat sunt conforme cerințelor Curții și după ce verifică dacă problemele persoanelor care s-au adresat Curții vor fi rezolvate la nivel național, printr-o decizie radiază de pe rol acele cauze.
Printr-un comunicat de presă din 25 februarie 2010, publicul este anunțat de către Grefa Curții Europene, că, în premieră, procedura hotărârilor pilot urmează să fie aplicată și în privința României, în cauzele privind restituirea proprietăților preluate abuziv de către statul român în perioada comunistă.
De când România este parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, majoritatea cauzelor aduse împotriva sa privesc (presupuse) încălcări ale diferitelor drepturi fundamentale protejate de Convenție, în restituirea proprietăților imobiliare preluate abuziv de către fostul regim. Conform Grefei, în prezent peste 1.000 de cauze de acest fel se află în fața Curții, iar cererile continuă să curgă (mai ales că pe rolul instanțelor judecătorești din România sunt încă multe procese care privesc aplicarea Legii 10 din 2001).
Văzând lipsa unui progres semnificativ în privința rezolvării acestei probleme, cu toate că în foarte multe hotărâri Curtea a subliniat că mecanismul de retrocedare/compensare nu funcționează în mod efectiv, CEDO a decis aplicarea procedurii hotărârilor pilot în două cauze.
După 1990, ca și alte state din fostul bloc comunist, și România a hotărât restituirea proprietăților preluate abuziv de către stat. Față de alte state, care au reușit rezolvarea problemei printr-un singur act normativ, sau eventual prin câteva acte normative, aplicate unitar și prompt, domeniul restituirilor din România nu s-a rezolvat nici până în prezent.
În primul rând, din diferite motive (de ordin politic), retrocedarea a fost făcută în mai multe etape. Astfel, prima dată prin celebra Lege 18 a fondului funciar, modificată de multe ori, iar după aceea prin Legea 112 din 1995 s-a extins asupra unei părți din imobile (cu destinație de locuință). După aceea prin Legea 1 din 2000 și prin Legea 10 din 2001 problema, în loc și primească o rezolvare, s-a complicat și mai tare.
Curtea Europeană de la Strasbourg a criticat mai ales faptul că, mecanismul de restituiri/compensări nu funcționează.
În anumite perioade s-a realizat compensarea foștilor proprietari, alteori s-a realizat prin acordarea unor acțiuni la diferite companii de stat. Din 2005, compensarea se realizează prin Fondul Proprietatea, în formă bănească sau prin acțiuni. Problema este că Fondul încă nu a fost listat pe Bursă.
Incertitudinea legislativă, amplitudinea textelor, aplicarea divergentă a legilor de către instanțe a condus la situația în care doar câteva sute de persoane vizate au beneficiat întocmai de prevederilor legilor de restituire, în timp ce alte mii de persoane se judecă prin instanțele țării.
În 2008 și 2009, Curtea prin mai multe hotărâri a examinat legislația privind restituirile și a ajuns la concluzia că mecanismul de compensare este inefectiv.
În cauzele Faimblat, Katz și Viașu, Curtea a sugerat României să adopte măsuri legislative, administrative și bugetare pentru ca procedura de compensare să fie consistentă, accesibilă, promptă și previzibilă.
Juriști, chiar și reprezentanți ai autorităților publice centrale cu atribuții în domeniu, au vociferat că aceste hotărâri (Viașu, Faimblat, Katz) sunt hotărâri pilot. Într-adevăr, îndeplineau toată condițiile unei hotărâri pilot, mai puțin una crucială: măsurile generale nu erau recomandate de Curte în dispozitivul hotărârii, ci în motivarea acestuia.
În lumina comunicatului de presă a Grefei CEDO, aceste hotărâri nu trebuie calificate ca fiind hotărâri pilot, însă ele reprezintă o nouă dezvoltare a procedurii hotărârilor pilot în ansamblul ei. Prin ele, Curtea a tras un semnal de alarmă, iar autoritățile române puteau să ia măsurile generale cerute de CEDO. Cum însă autoritățile responsabile nu au luat măsurile necesare, iată că s-a anunțat aplicarea procedurii hotărârilor pilot și în privința României. Acum, recomandările Curții vor fi obligatorii, fiind cuprinse în dispozitivul hotărârii.
