Formația Farul Constanța a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), de echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a XV-a a Diviziei A. Farul a deschis scorul în minutul 12, iar CFR Cluj a egalat în minutul 45+1, prin Alin Minteuan. CFR Cluj a rămas în zece jucători în minutul 52, când Laszlo Balint a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. În minutul 86, centralul Alexandru Tudor a acordat penalti pentru CFR Cluj, iar Vasile Jula a înscris. Antrenorul-jucător Dorinel Munteanu a declarat că CFR Cluj a obținut un succes foarte mare învingând echipa Farul Constanța. „Sunt foarte mulțumit de rezultat, de caracterul echipei. Am avut în față o echipă bună, cu gabarit, care se descurcă pe astfel de terenuri, dar eu zic că printr-un joc elaborat am obținut o victorie meritată în această seară. A fost un sezon greu, dar foarte bun”, a spus Munteanu. Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, s-a declarat bucuros pentru victoria obținută. Eu zic că CFR a meritat să câștige la Constanța. Dacă suntem realiști, în prima repriză am avut mai multe ocazii. Eliminarea lui Balint a fost incorectă. Au fost greșeli de arbitraj de ambele părți și într-adevăr s-au arătat foarte multe cartonașe galbene”, a spus Mureșan. Patronul FC Farul Constanța, Gheorghe Bosânceanu, a declarat că înfrângerea din meciul cu CFR Cluj nu a fost cauzată de prestația jucătorilor antrenați de Lucian Marinof, ci de cea a arbitrului Alexandru Tudor. „Meciul nu a fost pierdut de jucători, a fost pierdut de arbitru. Terenul a fost greu, arbitrul a făcut praf repriza a doua. Nu îl acuz că a avantajat cu bună știință una dintre echipe, însă greșelile pe care le-a făcut sunt inadmisibile pentru un arbitru FIFA”, a spus Bosânceanu.
– Bacăul, victorie mare în ultimul minut
Echipa FCM Bacău a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-2), formația FC Argeș. Scorul a fost deschis de formația FC Argeș, în minutul 2, prin Ciprian Tănasă. FCM Bacău a egalat în minutul 17, prin Doboș, care transformă un penalti dictat de arbitru în urma unul fault comis de Marincău (FC Argeș). FCM Bacău își mărește avantajul în minutul 42, prin Geamăn, dar FC Argeș restabilește egalitatea un minut mai tîrziu prin Rohat. Ultimul gol al partidei este reușit de Daniel David, de la FCM Bacău, în ultimul minut de joc. Antrenorul echipei FCM Bacău, Cristi Popovici, a declarat că formația sa a obținut o victorie foarte importantă în meciul cu FC Argeș. „Este greu să vorbesc după o victorie, pentru că nu am mai obținut una din etapa a patra. Este o victorie foarte importantă, ținând cont de locul pe care îl ocupăm în clasament și pentru că este vorba despre ultimul meci din tur. Sunt mulțumit că ne-au ajutat și celelalte rezultate, ceea ce este foarte bine”, a spus Popovici.
– Iașiul a pierdut acasă după ce a ratat două penaltiuri
Ieri, formația FC Național a învins, în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-0), echipa Poli Iași. Interesant este că ieșenii au avut două penaltiuri, ambele ratate, unul la 0-0, iar celălalt la 0-1. Tot ieri, Sportul Studențesc a pierdut, în deplasare, cu scorul de 0-2 (0-1), meciul susținut în compania formației Gloria Bistrița.
Gloria a deschis scorul prin Mureșan în minutul 39, acesta reluând cu capul mingea centrată de Păcurar. În minutul 54, Târnăveanu a făcut o cursă de 30 de metri și a înscris golul doi al bistrițenilor printr-un șut la colțul lung al porții apărate de Stăncioiu. Aseară s-au mai jucat Steaua – FC Vaslui și derbiul etapei, Dinamo – Poli Timișoara.