DIVIZIA C

Ceață groasă la Viitorul Liteni și Juventus Fălticeni

Ceață groasă la Viitorul Liteni și Juventus Fălticeni
Ceață groasă la Viitorul Liteni și Juventus Fălticeni

Chiar dacă Viitorul Liteni și Juventus Fălticeni și-au câștigat dreptul de a evolua în sezonul 2006-2007 în Divizia C, situația celor două grupări e destul de confuză în aceste zile. După ce a promovat cu Juventus în eșalonul trei doar prin forțele proprii, omul de afaceri Gică Croitoru spune că nu va putea să susțină echipa în continuare dacă nu va fi ajutat și de comunitatea din Fălticeni. „Deocamdată nu știu nici eu care va fi soarta acestei formații, cu toate că există mai multe variante. Prima și cea mai bună soluție ar fi ca formația să fie adoptată de municipalitatea din Fălticeni, caz în care acești tineri fotbaliști de valoare nu s-ar împrăștia în cele patru zări. Am fost contactat în acest sens de un consilier local fălticenean și am înțeles că urmează să se poarte o discuție mai serioasă pe această temă în viitorul apropiat. În cazul în care nu va fi posibilă o asociere cu Consiliul Local Fălticeni, altă variantă ar fi să vând titlul în alt județ, și vă asigur că am primit deja câteva oferte în acest sens”, a declarat patronul grupării Juventus. Însă nici în curtea Viitorului Liteni lucrurile nu sunt cu mult mai clare, în ultimele zile circulând tot mai des zvonul că proprietarul echipei, Vasile Pleșca ar intenționa să cesioneze clubul. „Vă spun sincer că nu am avut timp să mă ocup de această problemă, deoarece în ultima vreme am fost foarte ocupat cu afaceri. Însă, după 1 iulie vom studia toate variantele și vom lua decizia cea mai bună pentru societate”, a precizat Vasile Pleșca.

Recomandări

„Matematica în viața reală. Soluții pentru învățarea cu sens” – cercul pedagogic al profesorilor de matematică la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni

Primăria Fălticeni se apropie de finalizarea reabilitării Casei Tatos, clădire în care vor funcționa Casa Căsătoriilor și Serviciul de Evidență a Persoanelor