Cea mai grozavă înfrângere

I-am urmărit parcursul Simonei Halep pe toată durata participării ei la turneul de la Stuttgart. Paranteză: de ce s-o fi aflat în tribună Moș Țiriac în timp ce la București se desfășura „Năstase-Țiriac Trophy”!? Închis paranteza. Așadar, am văzut-o pe Halep în cele 3 meciuri de acolo, și pot să spun cu mâna pe inimă că a fost într-o evoluție continuă, cel mai bun meci al ei fiind semifinala contra Carolinei Wozniacky. Atenție: cred că a fost cel mai bun meci nu doar de la Stuttgart, ci din întreaga-i carieră! Am văzut-o alergând nebunește, servind mai bine decât a făcut-o vreodată, returnând adesea perfect, ba și câștigând cele mai frumoase și mai spectaculoase schimburi (cel în care a ajuns „scurta” Carolinei și a trimis-o în diagonală, lângă fileu, imposibil de ajuns, a fost o bijuterie antologică!), și, cu toate astea, pierzând aproape fără replică în decisiv. A fost clar că, pe la o bucată, a lăsat-o condiția fizică, izbucnirea din final fiind, practic, ceea ce medicii și popii consideră „ultima suflare”. Ghinionul Simonei a fost că, la rândul ei, Wozniacky a făcut cel mai bun meci al carierei, consumându-și și ea toată energia, astfel încât mi s-a părut logic să piardă finala de a doua zi. Dacă până acum am crezut că Halep nu poate ajunge vreodată pe locul 1 mondial, de la acest meci pierdut mi-am schimbat radical opinia: cred că poate câștiga în acest an un turneu de Grand Slam din cele 3 rămase, ba și că locul 1 i se cuvine cândva, poate nu anul ăsta, dar sigur în următorul. În fond, nici Serena n-o fi veșnică, iar Șarapova traversează o perioadă critică. Mă gândesc chiar că ar putea fi epuizată definitiv, cam în felul în care s-au consumat pe gazon, practic până la dispariție, fotbaliștii precum Ronaldinho. Rămân la tenis și salut victoria extrem de spectaculoasă la dublu, în turneul bucureștean, a cuplului Ungur – Copil. Finala a fost fantastică, atât ei cât și adversarii având, înainte de maxi tie-break-ul decisiv, câte 5 mingi de meci. Românii au avut tăria de a le anula pe ale adversarilor, de fiecare dată, cu niște mingi fabuloase, neverosimile chiar. Bravo!