Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, la organizarea căreia și-au dat concursul Consiliul Județean Suceava cu toate instituțiile culturale subordonate (Complexul Muzeal Bucovina, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu), Primăria Municipiului Suceava, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Mănăstirea Putna și Centrul de Instrucție Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni (transformat recent în Centru de Pregătire și Perfecționare a Personalului din Jandarmeria Română), se va desfășura și în acest an, în intervalul 12 – 15 ianuarie, pe tradiționala axă Suceava – Călinești – Putna cu prelungirea deja cunoscută spre Cernăuți. Programul festivalului cuprinde în prima zi a manifestărilor (joi 12 ianuarie) un recital literar-muzical susținut de formația de cameră a Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” (ora 17,00, la Muzeul de Istorie”), în ziua următoare „Sala Oglinzilor” din incinta Palatului Administrativ va găzdui (la ora 14,00) momentul literar-artistic cu genericul „Sub semnul poetului”, iar sîmbătă, începînd cu ora 11,00, activitățile (extrem de diversificate, simpozion, lansări de carte, moment artistic, totul pe fundalul creat de expoziția „Sub Zodia Eminescu”) vor avea loc la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”. Duminică, 15 ianuarie, pelerinajul pe axa Suceava-Călinești-Putna cu alonjă spre Cernăuți va fi marcat la Suceava de depunerea unor coroane de flori la monumentul poetului (amplasat în scuarul de lîngă Biserica Sf. Nicolae, monument ridicat în anul 1993 de Filiala Suceava a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina) după care la Călinești-Cuparencu manifestările se vor desfășura (cu sprijinul Primăriei și al școlii din localitate) la punctul documentar realizat din inițiativa și cu susținerea financiară privată a ing. Florin Usatiuc. Momentul va constitui prilejul conferirii de către Primăria Călinești și Revista „Țara Fagilor” a unor diplome de excelență, lui Florin Usatiuc „pentru edificarea punctului documentar din Călinești-Cuparencu” și sculptorului botoșănean Marcel Mănăstireanu „pentru realizarea bustului poetului Mihai Eminescu”, bust amplasat în curtea bisericii la sfințirea căreia a participat, în anul 1805, bunicul poetului, dascălul Vasile Eminovici. Pelerinajul va continua apoi către Putna unde, la ora 13,00, va fi decernat Premiul „Mihai Eminescu” al ediției festivalului din acest an. În același timp în fosta capitală a Bucoviei istorice (unde se încheie „Zilele Eminescu 2006” care au debutat la data de 6 ianuarie) la Consulatul General al României din Cernăuți va avea loc vernisajul Expoziției de fotografie artistică „România văzută de sus” a artistului fotograf Ștefan Petrescu, expoziție la care vor fi prezenți și cîțiva dintre pelerinii suceveni, care vor participa apoi și la spectacolul literar-muzical „La steaua care-a răsărit” organizat la Casa de Cultură a raionului 1 Mai de Fundația de Binefacere „Casa Limbii Române”, Muzeul Literar-Memorial „Mihai Eminescu” și Societatea Scriitorilor Români din Regiunea Cernăuți.
Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”
