În ziua în care Nașu’ organiza memorabila-i conferință de presă spre a ne anunța ceea ce deja știam cu toții, anume că echipa Argentinei avea și alte opțiuni decât prezența la o chermeză dâmbovițeană, m-am întrebat care era de fapt suferința lui majoră legată de acest eveniment care tocmai se volatilizase. Concluzia la care am ajuns este cea expusă în ziua următoare tot în această rubrică, anume că dincolo de ratarea unei ipotetice cosmetizări a imaginii bandei conduse de el însuși („mamă, ce tari e ăștia, l-a adus pe Messi însuți”, în limbaj fotbalistic, desigur), problema cea mare, aia grea de tot, practic imposibil de rezolvat, rămâne aia cu lozu’: cum naiba să facă el pierduți în ceață banii pe care îi șutise deja de la fraierii care și-au luat deja bilete, condiționați fiind de achitarea taxei de membri ai… fan clubului Naționalei! Fiindcă trebuie să fii naiv rău, sau măcar român, pentru a-ți imagina că banii ăștia chiar sunt contabilizați undeva ori aduc vreun beneficiu Naționalei.
Asta, dincolo de ideea în sine: există vreun român care să nu fie fan al propriei echipe reprezentative? Atunci de ce nu vine Nașu’ cu o propunere către banda cealaltă, a lui Boc, cum că nimic n-ar fi mai corect și mai logic decât să plătim cu toții, adică vreo 18 milioane de fraieri, o taxă de fan al Naționalei? Ca taxa radio-tv, care vine pe factura de la curent electric. M-am întrebat la ce stratageme va recurge Nașu’, iar întrebarea a căpătat între timp răspunsuri căcălău. Mai întâi a băgat-o p-aia cu poate că se răzgândesc, că nu s-a dat încă un comunicat oficial. Na, că s-a dat.
A venit apoi golănia cu Portugalia: că poate îi convingem pe ăia să fie la fel de golani ca argentinienii și să-și anuleze meciul cu Luxemburg, doar ca să joace cu noi. Ba să se și șteargă undeva cu Luxemburg, pe care-l mânjim noi cu ceva „cașcaval” (îți trebuie tupeu, nenică, pentru a propune așa o măgărie: adică noi, ratații planetei, le dăm un ciubuc luxemburghezilor, care sunt în primele zece țări din lume în privința nivelului de trai) ca să tacă. N-a tăcut. Ne-a zis doar „pardon”.
Hai că mai e una, de rezervă: biletele rămân valabile pentru meciul cu Franța. Probabil că poporul a răspuns „sictir”, din moment ce ieri Nașu’ a mai găsit una: sondaj pe Facebook dacă poporul ăla n-ar putea… Nu vă sună a disperare? A disperarea borfașului prins cu aia-n gură. Rața, ca-n „Cățeluș cu părul creț”, zic.
