Comisia Europeană (CE) va elibera o nouă tranșă a împrumutului pentru România imediat ce incertitudinile politice se vor încheia și va exista un buget pe 2010, a declarat, vineri, Elena Flores, reprezentant al Comisiei.
„Avem încredere că de îndată ce incertitudinile politice se vor încheia și va exista un buget oficial pe 2010, vom avea posibilitatea să finalizăm revizuirea și să putem elibera tranșa”, a afirmat Flores.
Ea a arătat că sunt trei elemente care dau încredere privind acordarea fondurilor.
„Am văzut că programul economic a dat rezultate bune pe sectorul financiar, balanței de plăți, și am văzut multe măsuri pe care guvenrul a reușit să le ia, unele chiar în ultimile zile, guvernul ne dă speranță”, a mai spus Flores.