Recensământul general efectuat la finele anului trecut, ale cărui date provizorii au fost deja făcute publice de către Direcția Județeană de Statistică Suceava, arată că populația județului s-a micșorat cu aproape 74.000 de persoane, în interval de mai puțin de zece ani de zile.
Conform datelor adunate anul trecut de recenzori, populația județului ar fi de 614.451 de persoane, față de 688.435, câte erau înregistrate la recensământul din 2002.
Mai mult, din cei 614.451 de suceveni, doar 581.000 au fost prezenți în țară la numărătoare, restul, peste 33.000, fiind declarați temporar absenți.
După ce ieri v-am prezentat câteva date generale despre populația județului, revenim astăzi cu numărul de locuitori pe fiecare localitate în parte, dar și cu comparații cu cifrele de la recensământul anterior, cel din 2002.
Scăderi mai mari la populația urbană
Populația județului a scăzut mult mai mult în municipii și orașe, unde se înregistrează cu peste 47.000 de persoane mai puțin, în timp ce în mediul rural scăderea, conform recensământului, este de aproape 27.000 de persoane.
De precizat că populația din municipii și orașe reprezintă de 40,6%, restul fiind locuitori ai comunelor județului.
În municipiul Suceava, între cele două măsurători, populația a scăzut cu 19.583 de persoane. De asemenea, dintre municipii, scăderi mari ale populației, peste 5.000 de persoane, s-au mai înregistrat la Fălticeni și Rădăuți.
Dintre orașe, cea mai mare scădere s-a înregistrat în Gura Humorului, unde sunt aproape 3.000 de persoane în minus.
De precizat că dintre municipii și orașe, doar Salcea prezintă o creștere a populației, puțin semnificativă însă, 51 de persoane.
Dintre comune, scăderi mari, de peste o mie de persoane, înregistrează localități renumite pentru numărul mare de localnici plecați la muncă peste hotare. Două exemple ar fi Marginea, unde populația a scăzut cu 1.135 persoane, și Dumbrăveni, unde recenzorii au numărat cu 1.106 mai puțini locuitori.
La capitolul comune cu o populație mai mare, foarte puține la număr, se remarcă de departe Șcheia, a cărei populație, în intervalul 2002-2011, a crescut cu 1.647 de persoane.
În tabelul de mai jos aveți lista completă a măsurătorilor, pe localități, atât la recensământul de anul trecut, cât și la cel din 2002.