Ce pățeau patronii de la Padrino dacă își făceau cafeneaua în Germania și nu în Suceava

În 2009 am scris un editorial intitulat „Suceveanul respectat în Germania”. Mi-am adus aminte acum de acest material, în contextul în care patronii de la Padrino, care au făcut un bar în incinta Casei de Cultură, sunt puși la zid pentru că au pus niște plăci de rigips în plus față de proiectul inițial. Iar împotriva lor s-a dezlănțuit o campanie, inclusiv mediatică, de închidere a localului. Cu precizarea că subiectul editorialului se numește Vicu Bumbu, fostul proprietar al Bicom (care, într-o întâlnire ulterioară apariției materialului, mi-a povestit și alte „aventuri” de aceeași natură pe care le-a avut cu autoritățile germane), vă redau integral ceea ce am scris acum aproape cinci ani, pentru a vedea ce ar fi pățit patronii de la Padrino dacă s-ar fi aflat în Germania.
Un sucevean și-a vândut acum vreun an afacerea și s-a mutat în Germania, unde a cumpărat o pensiune. Omul nostru avea în municipiul Suceava un hotel, care acum vreo 10-11 ani era cel mai bine cotat din localitate. Nu știu care sunt motivele care l-au determinat să vândă tot și să se mute în Germania și nici nu mă interesează, pentru că altul este subiectul materialului de față.
După ce a cumpărat pensiunea, suceveanul a amenajat-o, a mai finisat-o puțin și, firesc, a deschis-o. S-a cam grăbit și a deschis pensiunea înainte de a avea toate avizele necesare. Cele importante le avea, dar, știți cum e, avizul e aviz, oricât cât de neînsemnat ar fi.
O zi sau două au trecut de la momentul deschiderii și la ușă au bătut reprezentanții primăriei din localitate, veniți în control. Cunoscând obiceiurile românești, omul nostru se aștepta la o lista serioasă de pretenții și de amenzi, mai ales că, știm deja, era cam în culpă. Surpriză. Oamenii primăriei nu au cerut nimic. Veniseră doar să-l felicite pe fostul patron român, în calitatea lui de investitor în Germania. Să-l felicite, să-l încurajeze și să-l asigure de tot sprijinul administrației locale. Dar l-au rugat un lucru: „nu avem nimic împotrivă să fie steagul României pe pensiune, dar vă rog să puneți și steagul Germaniei, pe care vi-l facem noi cadou”.
Au mai trecut câteva zile și la ușa proaspătului investitor a bătut o echipă unică de control. Știu toți că nu te joci cu nemții. Se știe că nemții sunt extrem de meticuloși și atenți în ceea ce fac, atitudine care explică și anii lumină pe care îi au în fața noastră. Știind acestea, când i-a văzut la ușă pe inspectorii nemți, suceveanul nostru s-a gândit la tot ce e mai rău. De la amenzi amețitoare, până la închiderea restaurantului, pentru că, nu-i așa?, nu te joci cu nemții, iar dacă un inspector, din orice domeniu, vrea să-ți găsească nod în papură, va găsi cu siguranță. Ați ghicit probabil că chestia cu papura o știa din România.
După ce au terminat controlul, când să-și prezinte inspectorii concluziile, suceveanul nostru le-a luat vorba din gură: „Aici trebuie să mai pun niște faianță, dincolo niște gresie, acolo trebuie să mai fac aia, dincolo cealaltă etc.”. Încerca omul, probabil, să-și mai îndulcească situația, că cine știe ce aveau nemții ăia în cap. La care inspectorii germani, în loc să scoată chitanțierul, i-au trântit-o în față fostului patron din România: „Nu, domnule, nu mai faceți nimic. Totul este bine, sunt respectate normele, dar mai este ceva treabă până a fi perfect. Vă lipsesc niște avize, dar puteți funcționa acum și fără ele, aveți timp suficient să le obțineți. Sunteți investitor în zonă, dezvoltați-vă afacerea, faceți-o profitabilă și o să vă anunțăm noi când o să trebuiască să mai investiți în modernizare”. Și au plecat inspectorii nemți. Fără mustrări, fără sancțiuni, fără șpagă. Hm! Pare din alt film, nu?
Cu prima ocazie, suceveanul nostru, fost patron de succes în România, le-a povestit prietenilor din țară prin ce a trecut. Prin ce a trecut, în calitate de investitor în Germania. Fără a minimaliza cu nimic activitatea suceveanului sau dimensiunea afacerii lui din Germania, putem spune că este un investitor într-o amărâtă de pensiune. Amărâtă în comparație cu marii investitori din acea țară. Cu toate acestea, a fost și este tratat cu un respect deosebit. Că investește o sută de milioane de euro, un milion de euro sau câteva zeci ori sute de mii, omul este considerat un investitor și este tratat cu respectul cuvenit. De fapt, acesta a fost și mesajul pe care suceveanul nostru l-a transmis prietenilor din țară după ce le-a povestit cele două întâmplări. „Simt că sunt respectat”, le-a spus el. Și le repetă asta, „simt că sunt respectat”, de fiecare dată când vorbește cu ei.
Probabil că dacă inspectorii nemți îl amendau pentru că era un fir proaspăt de praf pe preșul de la intrare, suceveanul nostru nu spunea nimic. Așa sunt nemții ăștia, exagerat de tipicari, enervant de scrupuloși.
Cele două întâmplări pot explica, însă, diferența între mediul de afaceri german și cel românesc. Nu vreau să vă amărăsc cu exemplele de inspectori de la unele instituții de control din România care au normă zilnică sau lunară de amenzi. Că au sau nu au motiv, ei trebuie să se dea peste cap, să stea pe capul agentului economic pentru a găsi ceva în neregulă și a aplica o amendă. La nemți e puțin altfel – lucrează mata liniștit, dezvoltă-ți afacerea, mai angajează oameni (ceea ce însemnă impozite suplimentare la buget), fă și un profit (adică noi impozite la buget) și toți suntem fericiți. Investitorul că nu-l freacă nimeni, inutil, la cap, iar statul că încasează bani, prin impozite, din afacerea omului. Dar astea sunt tâmpenii nemțești…