Ce păstrăm din democrație?



Lumea se schimbă în ritm alert, tehnologia în formele de vârf domină, modifică și în scurt timp va cuprinde întreaga planetă și viața omenirii sub toate aspectele. Democrația ca formă de organizare politico-socială nu poate să nu fie afectată de tăvălugul schimbării. Problema se pune dacă modificările inerente se regăsesc doar în modul de manifestare a democrației sau ajung să afecteze și principiile sale de bază. Libertățile democratice sunt esențiale, limitarea lor înseamnă încălcarea principiilor de bază, iar abuzurile evidente de drepturi cetățenești la care asistăm nu trebuie să justifice o limitare a lor. În zilele noastre regimurile autoritare se folosesc de manifestări democratice exagerate și pervertite (drepturile minorităților, spre exemplu) pentru a reduce libertățile cetățenești. Iar când limitarea drepturilor se face sub masca naționalismului, tradiționalismului sau, mai nou, a suveranismului succesul este mare în zona populației cu grad modest de educație.

Ne întrebăm dacă democrația mai este atractivă pentru cetățeni, dacă nu este perimată și dacă este mai puțin competitivă într-o societate care începe să fie condusă autoritar de o „aristocrație tehnologică”. Ca să fiu sincer, nu știu câți își pun această problemă, inclusiv din cercurile puterii, deși ignorarea ei are un potențial dezastruos. Trebuie modernizată democrația? Este necesară adaptarea ei în conformitate cu avansul tehnologic și efectul lui pe plan social? Greu de spus, dar este absolut necesară adaptarea vieții democratice cu evoluția socială. Prin comparație, dictaturile se adaptează mai ușor, la ordin și strict sub supraveghere (vezi evoluția comunismului chinezesc) la schimbări. Pentru a „aduce la zi” democrația și a o pune, din nou, în centrul atenției și aspirațiilor cetățenilor este necesară o cunoaștere mai profundă a principiilor sale și a modului de acțiune a națiunilor dacă vor să păstreze libertățile. Personal, observ o scădere alarmantă a cunoștințelor și comportamentului democratic, chiar la nivelul decidenților și în state tradițional democratice (spre exemplu SUA în „epoca” Trump). Se mai poate opune democrația avansului agresiv al dictaturilor? Întrebare, mai repede, retorică! Sau ne îndreptăm spre o „democrație cu conducător” cum dorea Mussolini în Italia interbelică? Sunt mulți conducători cu astfel de aspirații!

Trebuie văzute cauzele care au determinat o abordare mai „laxă” a democrației și acceptarea, chiar în state clar adepte ale libertăților în toate domeniile, a unor excepții de la principiile care guvernează lumea liberă. Consider că bunăstarea care s-a instaurat în țările libere a făcut ca democrația să fie considerată instaurată și fără pericol de a fi afectată. Dar realitatea este alta, cum vedem în SUA! Libertățile afectate, instituțiile timorate prin măsuri abuzive, justiția sub asediul politicului și administrația transformată în executiv supus și fără inițiativă fac ca democrația să devină o formă fără fond! Dorința de anulare a reglementărilor interne și externe pe care o au bogații lumii determină politicul să slăbească instituțiile statului cu sarcini de control, deci să afecteze funcționarea democrației. Dacă „dictatura tehnologică” (am inventat termenul) se impune în zona democrațiilor consolidate (SUA, exemplul cel mai puternic, dar nu singurul) și vor să preia și frâiele puterii legislative și executive, ce se va întâmpla în cazul statelor „emergente”?

Pare un subiect teoretic și destinat „șoarecilor de bibliotecă” abordarea viitorului democrației. Dar nu este deloc așa! Viitorul planetei nu poate fi conceput într-o lume nedemocratică! Lipsa democrației generează conflicte, migrație, sărăcie și abuzuri în lanț. Nu cred că asta vrem să rămână după noi!



Recomandări

Exploatarea forestieră, pe înțelesul tuturor: ”Lemnul ajunge în casele oamenilor sub formă de mobilă, hârtie, construcții sau căldură”

Acolo unde pădurea, piatra și tehnologia co-există, muntele dovedește că poate oferi viață, energie și dezvoltare sustenabilă
Acolo unde pădurea, piatra și tehnologia co-există, muntele dovedește că poate oferi viață, energie și dezvoltare sustenabilă