Alaltăieri am avut parte de redeschiderea sezonului internațional oficial, la care și-au adus contribuția patru dintre cele 16 echipe calificate în Champions’ League. Din motive mai degrabă sentimentale, am ales să urmăresc pe televizorul „principal” meciul de la Lvov, așteptând ca Mircea Lucescu să dea marea lovitură împotriva lui Bayern, cu atât mai mult cu cât la nemți antrenor este acum Pep Guardiola, căruia Lucescu îi datorează încă, de câțiva ani (parcă vreo 3 sau 4), niscai șuturi fix… acolo, de când nesimțiții de la Barcelona, cu Pep în frunte, în loc să retrimită Șahtiorului mingea trimisă în outpentru o accidentare, s-au dus cu ea direct în ațe, isterizând o lume întreagăcu mârlănia asta petrecută prin minutul 89, când nu se mai putea face nimic în timpul rămas. Ei bine, am ales prost, întrucât Șahtior – Bayern a fost un meci anost, fără vreo fază cât de cât notabila, ambele echipe părând preocupate nu să câștige, ci să nu piardă. Dacă la Pep ar mai fi de înțeles, la Lucescu nu se justifică prin nimic atitudinea asta de non-combat, decât, poate, prin calitatea lotului echipei, presupus inferioară celei a lui Bayern. Tot ce mi-a rămas în minte după joc a fost starea de nervozitate excesivă a tuturor celor din teren, dovadă și eliminarea pentru două galbene a lui Xabi Alonso, pe care mi-l amintesc că pe un îngeraș din vremea când juca la Real. E drept că acolo nu-l punea nimeni să dea 232 de pase pe meci! … cum a reușit la Bayern, prin noiembrie trecut, fi-ți-ar a dracului tiki-taka, Pep! La Real, pasă de 12 – 15 ori într-o partidă, dar de 3 ori se termină cu gol. Nu știu dacă sesizați diferența. Iar asta cum să nu te înnebunească? Dincolo, la Paris, a fost tot egal. Dar ce meci, ce șuturi, ce goluri, ce pasă cu călcâiul, ce șpagat pe verticală la Ibra, ce ratări, ce portari și, în general, ce fotbal! În mod evident este o imensă diferența între cele două egaluri: unul în care s-a jucat la 0 – 0 și le-a ieșit, și altul în care s-a jucat la victorie, chiar la scor, și doar întâmplător s-a terminat egal.