Mai e puțin și începe și la noi fotbalul de primăvară. Echipele ălea mult televizate în ultimele zile au reușit rarisima performanță de a ne demonstra într-un interval de timp extrem de scurt că indiferent de anotimp, de ce au vândut ori au cumpărat, de componența etnică a loturilor, de vârsta, religia ori apucăturile membrilor lotului, ceea ce joacă ele nu are absolut nici o legătură cu nobila artă a fotbalului. Dovada vie a acestui dramatic adevăr sunt rezultatele de-a dreptul hazlii obținute de toate, absolut toate, în compania unor adversari cu nume hazlii și ele, veniți mai toții din țări unde nu ne amintim să fi fost descoperit fotbalul, cum ar fi Muntenegru, Cipru, Israel ori Belgia. Cel mai serios dintre adversarii echipelor noastre pare să fi fost alde Zeta Zemun (parcă-i descântec voodoo, așa-i?) care, dacă nu știați (dar de ce naiba ați ști!?) este chiar campioana Muntenegrului, și pe care Steaua a reușit acum vreo trei zile să o bată de s-o zăpăcească, cu un edificator 2-1! … după ce a fost condusă o repriză întreagă cu 1-0 și căreia i-a băgat în spital un jucător după modelul Habibou (ei, tot au învățat ceva și ai noștri, nu?). De nu i-am fi văzut, poate ne-am mai lăsa păcăliți și a suta mia oară de răgetele și grohăielile onor patronilor cărora pare să li se fi tulburat și bruma de judecată pe care (puțini, e drept) o mai aveau, oare de ce? Simplu: mirosul euroilor le-a anihilat practic celelalte simțuri, inclusiv cel al ridicolului ori bunul simț. Te ia cu frisoane când îi auzi vorbind de Champions’ League în timp ce banda lor de împiedicați ia câte cinci bucăți de la vreo echipă de la țară, din liga a III-a austriacă. Dar se și văd campioni! Au cam terminat și de cumpărat, și de vândut. Au vândut vreo 2-3 vopsiți, cam tot atâtea fosile și au cumpărat următoarele sortimente: inadaptabili, golani, rebutați, talente nevalorificate și speranțe neîmplinite. Sigur că una va nimeri, nevinovată în Liga aia. Posibil și o a doua, cu mult noroc. Și ce dacă? Pe ambele le așteaptă parcursul obișnuit, adică un punct din 18 posibil. Cu și mai mult noroc.