Curtea Constituțională (CC) a statuat că președintele poate numi un ministru interimar, în vederea asigurării continuității conducerii ministerului până la instalarea titularului, însă nu și noi membri ai Guvernului, potrivit motivării prin care a respins sesizarea președintelui Senatului.
Curtea Constituțională a respins, în 18 noiembrie, sesizarea președintelui Senatului, Mircea Geoană, care reclama un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și președintele României în legătură cu emiterea de către șeful statului a decretului de desemnare a unui ministru interimar.
Instanța constituțională arată, în motivarea deciziei, că, după interpretarea articolului 85 din Constituție și a articolului 106 care prevăd că „funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum și în alte cazuri prevăzute de lege”, și ale articolului 10 din Legea 90/2001 privind organizarea si funcționarea Guvernului României și a ministerelor, potrivit cărora „numirea în funcția de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, se face de președintele României, la propunerea primului-ministru”, rezultă că, în cazul încetării funcției de membru al Guvernului, primul-ministru are obligația de a propune și șeful statului are obligația de a numi, prin decret, într-un termen de cel mult 45 de zile, un nou ministru titular.
De asemenea, judecătorii constituționali au apreciat că textul constituțional nu face nici o referire la numărul de ministere sau la nominalizarea acestora și, prin urmare, în lipsa unor norme exprese prevăzute prin lege organică, structura Guvernului este cea aprobată prin hotărârea Parlamentului de acordare a încrederii Executivului, sau cea aprobată prin hotărârea Legislativului privind schimbarea structurii Guvernului, la cererea primului-ministru.
Totodată, CC subliniază că Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor prevede că „ministerele și miniștrii se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare și întregii liste a Guvernului, la învestitură” iar „Primul-ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înființarea, desființarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere.
„Compoziția politică privește partidele care intră în alcătuirea Guvernului, schimbarea compoziției politice intervenind în situația în care prin remanierea guvernamentală este cooptat sau, după caz, scos de la guvernare un partid politic sau mai multe”, se arată în motivare.
Magistrații CC mai arată că, deși prin Decizia 356 din 5 aprilie 2007 a stabilit că este „obligația constituțională a președintelui României” ca pe baza pe hotărârii Parlamentului să emită decretele de numire în funcție a membrilor Guvernului” că era vorba despre un cadrul legal și jurisprudențial diferit, situația juridică supusă examinării fiind diferită de aceea expusă anterior, ceea ce determină, în mod corespunzător, incidența altor dispoziții constituționale.
Instanța constituțională subliniază că președintele României l-a revocat pe Dan Nica și l-a desemnat interimar pe Vasile Blaga să îndeplinească interimar funcția de viceprim-ministru, ministru al administrației și internelor.
„Curtea reține că prin decretul președintelui României anterior menționat nu a fost numit un ministru titular pe funcția rămasă vacantă, ci a fost desemnat un ministru din cadrul aceluiași cabinet pentru a se asigura interimatul funcției până la numirea noului ministru, în cadrul termenului constituțional de cel mult 45 de zile, prevăzut de Legea fundamentală”, se arată în motivare.
Astfel, magistrații constituționali consideră că interimatul reprezintă situația în care o persoană îndeplinește, în condițiile stabilite de lege, pe o perioadă determinată, atribuțiile unei alte persoane ce ocupă o demnitate sau o funcție publică. Interimatul funcției de ministru se referă la situația în care conducerea unui minister este exercitată, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile, de un alt membru al Guvernului decât ministrul titular, a cărui funcție a încetat, sau care este în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile.
„Această procedură este compatibilă cu mandatul acordat de Parlament prin votul de învestitură, fiind menită să asigure buna funcționare a Guvernului, în vederea realizării atribuțiilor acestuia”, se mai punctează în cuprinsul motivării.
CC a mai statuat că prin desemnarea unui sau unor miniștri interimari nu are loc o remaniere guvernamentală, de esența acesteia fiind, așa cum s-a arătat, înlocuirea unor membri ai Guvernului cu persoane care nu se află pe lista aprobată de Parlament la numirea Guvernului, iar eventualele schimbări în structura sau compoziția politică a Guvernului, pot fi analizate în cazul și în legătură cu remanierea guvernamentală, iar nu cu privire la o perioadă tranzitorie, în care funcționarea Guvernului este asigurată de miniștrii rămași în funcție, până la numirea unor noi membri titulari în funcțiile vacante.
„De altfel, interpretarea în sensul că și în cazul desemnării unuia sau a mai multor membri ai Guvernului ca miniștri interimari aceștia ar trebui supuși verificării și aprobării de către Parlament lipsește de eficiență instituția interimatului și ar conduce la blocaje instituționale, cu consecințe negative asupra funcționării întregului Guvern și asupra realizării programului acestuia aprobat de Parlament”, se mai precizează în documentul citat.
CC a mai stabilit că numirea miniștrilor în caz de remaniere guvernamentală reprezintă o instituție constituțională distinctă, cu o reglementare diferită de aceea a desemnării miniștrilor interimari.
„Întrucât desemnarea miniștrilor interimari, reglementată de dispozițiile articolului 107 alineatul 4 din Constituție, nu presupune exercitarea competenței Parlamentului, nu se poate susține încălcarea, în cauză, de către președintele României, a acestei competențe, sau a «procedurii prealabile» impuse de același text constituțional”, conchid magistrații constituționali.
