Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, că amnistierea și grațierea pot fi, de principiu, o soluție dacă au suport popular, în condițiile în care România se află pe primul loc în UE la condamnările CEDO pentru nerespectarea condițiilor minime din penitenciare, informează Mediafax.Cazanciuc a precizat că MJ a emis, înainte ca el să fie ministru, un aviz negativ la inițiativa legislativă privind aministierea și grațierea.”S-a spus foarte clar că România are o ploblemă cu sistemul penitenciar, cu tot ce înseamnă suprapopulare. De aceea suntem, din păcate, pe primul loc în cadrul UE la condamnările CEDO pentru nerespectarea condițiilor minime din penitenciare. De principiu, poate fi o soluție, numai că o asemenea soluție are nevoie de dezbatere, are nevoie de acceptare populară. Altfel, este foarte greu să decizi amnistie sau grațiere fără un suport popular”, a spus ministrul Justiției.El a menționat că ministerul pe care îl conduce a dat aviz negativ „pe un proiect concret”. „Dacă se fac modificări, dacă sunt și alte propuneri, ne putem pronunța doar când avem un text concret. Această analiză asupra condițiilor din penitenciare și asupra condamnărilor de la CEDO trebuie făcută. Că o facem în acest cadru, că o facem în alt cadru, nu o să o putem evita, pentru că altfel vom continua să fim primul stat condamnat din Uniune care nu respectă standardele din penitenciare”, a afirmat Robert Cazanciuc.Comisia juridică a Camerei Deputaților nu va mai discuta, luni, proiectul privind amnistierea, deputatul PNL Alina Gorghiu precizând că reprezentanții PSD au cerut amânarea dezbaterii acestui proiect.”La începutul ședinței, grupul PNL a solicitat punerea proiectului pe ordinea de zi, s-a votat și, pe urmă, colegii noștri din PSD au spus că nu au înțeles exact ce propunere a fost făcută, că nu au mandat, motiv pentru care s-a repus la vot și s-a amânat proiectul”, a precizat Gorghiu.