– Declară președintele PNL Suceava, Ion Lungu, care l-a chemat la discuții pe omologul său, Eugen Uricec
Ostilitatea fățișă dintre membrii celor două partide din cadrul Alianței DA, vizibilă în numerose rânduri, prin declarațiile și comunicatele emise de reprezentanții PNL și PD, e pusă de primarul Ion Lungu, președintele PNL Suceava, pe seama lipsei de comunicare.
“Între PNL și PD sunt necesare mai multe discuții, pentru că lipsa acestora a cauzat problemele apărute în ultima perioadă. Tocmai de aceea am stabilit cu președintele PD, Eugen Uricec, să ne întâlnim vineri, la ora 15.00 și să stăm la discuții în cadrul Consiliului Județean de Coordonare a Alianței”.
Lungu a precizat că speră ca prin aceste discuții să se armonizeze relația dintre cele două partide, cel puțin la nivel local, pentru a fi dusă până la capăt strategia de guvernare și să existe colaborare pentru îndeplinirea platformei electorale.






