Bărbatul din Rădăuți, prins de polițiști în toiul nopții având asupra sa un rucsac cu peste 200 de pliculețe cu etnobotanice, le-a spus oamenilor legii că l-a găsit lângă un buncăr, în timp ce aduna de prin gunoaie.
Așa cum vă informam în ediția de ieri, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2:20, un echipaj de ordine publică din cadrul Poliției Rădăuți l-a oprit pe strada Oborului pe un individ suspect, care avea în ambele mâini patru plase, iar în spate un rucsac.
Respectivul a fost identificat în persoana unui localnic, Mihai O., în vârstă de 34 de ani, iar în rucsacul acestuia, potrivit poliției, au fost găsite nu mai puțin de „212 pliculețe din material plastic, semitransparent, etichetate, conținând un praf susceptibil a fi asociat substanțelor de tip halucinogen”.
Cazul a fost înaintat ofițerilor Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava.
Pliculețele urmează a fi trimise la un laborator pentru a se stabili cu exactitate substanțele pe care le conțin, urmând a se stabili dacă fac parte din categoria celor interzise.
Audiat, Mihai O. a susținut că nu are nici o legătură cu acele pliculețe, povestind că le-a găsit în timp ce scormonea prin gunoaie și, neștiind ce se află în interior, le-a luat cu el.