Scrisoare de mulțumire

Către Spitalul Județean de Urgență Suceava

Domnului manager dr. Alexandru Calancea,
Am onoarea să mă prezint: Mă numesc Popovici Gheorghe, sunt din Vatra Dornei și recent am avut oportunitatea de a fi pacient al secției neurologie din spitalul pe care, cu onoare, îl conduceți. Urmare a modului exemplar în care am fost tratat și respectat în perioada de spitalizare, vă adresez dumneavoastră rugămintea de a prezenta secției neurologie modesta dar sincera mea SCRISOARE DE MULȚUMIRE, prin intermediul căreia, doresc să:
– Aduc modestele mele mulțumiri doamnei dr. Daniela Neagu, șefa secției neurologie, pentru atmosfera de ordine și disciplină instaurată în secție, pentru atenția acordată nouă, pacienților, de către tot personalul din subordinea domniei sale și pentru preocuparea permanentă, ca suferinzii să beneficieze de cea mai bună medicație și îngrijire.
– Aduc mulțumirile mele întregului corp de medici din cadrul secției neurologie, pentru respectul acordat obligațiilor morale și etice izvorâte din deontologia medicală. Un mare MULȚUMESC doresc să-l aduc dr. Florin Franciuc, medicul care m-a avut în îngrijire încă de la primiri-urgențe și până la externare. Un medic pe care orice suferind ar dori să-l aibă la căpătâiul său. Un profesionist desăvârșit căruia, începând cu diagnosticul, stabilirea medicației și tratamentului ulterior, îi datorez ameliorarea urgentă a afecțiunii mele și progresul vizibil într-o recuperare totală. Încă o dată, MULȚUMESC DOMNULE DOCTOR FRANCIUC. Cuvintele nu pot fi suficiente, dar reprezintă modestul meu omagiu adus dumneavoastră.
– Mulțumiri întregului personal auxiliar care, prin activitatea sa, întregește un colectiv minunat. Munca depusă de acesta ridică mult ștacheta imaginii unității spitalicești.
Nu în ultimul rând, vă rog să-mi permiteți, domnule manager dr. ALEXANDRU CALANCEA, să vă felicit pe dumneavoastră personal și, prin dumneavoastră, întregul aparat de conducere al SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SUCEAVA, pentru faptul că, prin dotările în aparatură medicală, utilaje și mobilier realizate, precum și prin instaurarea unei ordine interioare corespunzătoare, ați făcut din spitalul nostru unul competitiv și reprezentativ.
15.11.2022
Cu deosebită stimă,
Gheorghe Popovici

Recomandări

Secția Îngrijiri paliative a Spitalului Clinic de Urgență din Suceava se mută de luni în clădirea secției Oncologie

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților

Școala de vară „Culorile sufletului”, o săptămână dedicată artei și educației la Seminarul Teologic Ortodox Suceava