Câteva zeci de focșăneni participă la manifestările organizate, duminică, în Piața Teatrului „Maior Ghe.Pastia, din Focșani, de Ziua Unirii, la care este prezent și președintele Traian Băsescu, alături de oficialități locale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele Traian Băsescu a ajuns, duminică, la ora 16.00, la Focșani, numărul localnicilor prezenți la manifestare fiind mai redus decât în alți ani, în condițiile în care cu o oră în urmă termometrele indicau minus 15 grade Celsius, iar vântul sufla destul de tare, amplificând frigul.
După ce a ajuns în Piața Teatrului, Traian Băsescu a primit onorul de la Regimentul de Gardă București.
Printre oficialitățile locale prezente la manifestări se numără prefectul județului Vrancea, Ion Oprea, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, precum și primarul municipiului Focșani, Decebal Bacinschi.
Pentru prima dată în ultimii zece ani, sceneta „Moș Ion Roată și Unirea” a fost înlocuită cu o alta în care s-a încercat reconstituirea unei ședințe a Divanului ad-hoc, cu ajutorul actorilor de la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia”, dar și al elevilor care participă la Stagiunea Teatrală a Elevilor din Vrancea.
După acest moment, participanții la manifestări se vor prinde în Hora Unirii.
Manifestările se vor încheia cu piesa de teatru „Divorțul de aur”, în interpretarea actorilor Tamara Buciuceanu și Sorin Francu.
Înainte să ajungă la Focșani, Traian Băsescu s-a aflat la manifestările de la Iași, unde a fost și liderul PSD Mircea Geoană.