Dosar penal

Câteva scântei de la un flex, cauza incendiului de la fosta fabrică de mobilă GMG



Câteva scântei sărite în urma tăierii cu flexul a unei hote, cauza incendiului de la fosta fabrică de mobilă GMG
Câteva scântei sărite în urma tăierii cu flexul a unei hote, cauza incendiului de la fosta fabrică de mobilă GMG

Câteva scântei sărite în urma tăierii cu flexul a unei hote pe care unul dintre muncitori încerca să o dezafecteze ar fi dus la izbucnirea incendiului de la fosta fabrică de mobilă GMG, soldat cu pagube de circa 250.000 de lei.
În cursul zilei de ieri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava a anunțat oficial cauza incendiului de acum două zile, în urma căruia hala de producție și mai multe magazii din incinta fostei fabrici GMG au fost făcute scrum.
„Câteva scântei provenite de la lucrul cu un aparat de tăiere mecanică (flex), fără respectarea normelor PSI ( n.r. – prevenirea și stingerea incendiilor), în condițiile în care în zonă se aflau reziduuri de lacuri și vopsele, precum și alte materiale combustibile”, se precizează într-un comunicat al ISU Suceava.
Din informațiile noastre, în cauză a fost întocmit deja un dosar penal pentru distrugere prin incendiere, iar poliția a audiat mai multe persoane în cauză.
Oamenii legii l-ar fi identificat și pe muncitorul care a provocat incendiul, iar acesta le-a mărturisit polițiștilor că tăia cu flexul suportul de care era prinsă o hotă din hala de producție, în momentul în care mai multe scântei căzute pe podeaua îmbibată cu reziduuri de lacuri și vopsele au dus la izbucnirea unui incendiu.
Muncitorul a povestit că a încercat să ia o găleată cu apă, însă flăcările s-au extins cu repeziciune și nu s-a mai putut face nimic.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul ISU Suceava la ora 8:24, la fața locului intervenind nu mai puțin de 11 autospeciale și o armată de forțe de intervenție.