Câte regulamente au arbitrii?



Pe vremea când jucam eu fotbal adevărat, încălțat cu ghete cu crampoane, de la nivelul „pitici” (adică pe la 7-8 ani, ceea ce azi or fi „juniori IV”, poate chiar V; și nici nu cred că mai ai voie să zici „pitici”, că apare vreun bou ori niște cretini de pe la vreo organizație, care zic că e nu știu ce fel de discriminare!), trecând pe la juniori și apoi până la seniori, ne ghidam, toți cei implicați, adică jucători, antrenori, arbitri, observatori, alți oficiali, după un singur Regulament, care era un fel de Biblie pentru toți aceștia, și pe care o respectam în litera și în spiritul ei. Iar cei mai vajnici apărători ai regulamentului și implicit ai corectitudinii se presupune că erau, sau ar fi trebuit să fie, la noi și oriunde în lume, arbitrii. În fond, ei sunt cei care, cu regulamentul în mână și în minte, sunt puși să împartă dreptatea pe teren. Mai mult, judecătorii de pe gazon au primit și întăriri, ca la Tribunal, acum putându-se vorbi, ca la procesele alea grele, de „completul de 7 judecători” (unul cu fluier, doi cu stegulețe, unul de rezervă, plus cei mai nou acreditați, domnii de la VAR, adesea 3 la număr). La noi, că doar în România trebuie mereu să fim altfel decât lumea normală, completul de 7 e… din 4! Adică doar ăia din iarbă, ceilalți, cu echipamente electronice, mai având de așteptat o vreme. Cum de ce? Păi, sub pretextul obișnuit („nu sunt bani!”) continuă să se practice tâlhăria cumva industrială, nu artizanală, adică devenită fenomen de masă. Parcă cu disperarea condamnatului (în cazul lor, condamnarea e la… cinste!!!), speriați de apropiata sosire a VAR, domniile lor se dedau, de la reluarea competițiilor interne, la niște atrocități pentru care în alte epoci ar fi fost condamnați la moarte… sau măcar bătuți măr la ieșirea din incintă! Am văzut henț ordinar, ba și intenționat, comis în careu la nici 2 metri de „fluieraș”, care probabil se credea arbitru de handbal, din moment ce nu s-a gândit măcar să fluiere, nicidecum să dea și roșul absolut obligatoriu. Un altul se uita ca idiotul cum un atacant sare efectiv pe portar, îl bagă cu totul în poartă, mai și cade peste el, iar în acest timp, pe deasupra lor, mingea intră în gol!!! În gol valabil, zic, adică validat de infractor (că arbitru în niciun caz nu era!). S-au speriat oamenii în studio, s-a speriat și Crăciunescu, de nu-și mai găseau cuvintele. Concluzia e că arbitrii din lumea întreagă arbitrează după un regulament, iar ăia din România după altul. De fapt, după altceva.



Recomandări