Se știe că dacă ai reușit să pui o sămânță într-un pământ fertil aceasta va înmuguri și, udat la timp, vlăstarul va crește mare până devine o plantă matură, pregătită să dea roade, să facă la rândul ei mai multe semințe care, semănate în acel ogor, îl fac să fie viu și plin de viață. La fel s-a întâmplat și cu propunerea mea de a organiza o amplă manifestare la bustul din localitatea de baștină a celui mai erudit dintre românii din vremea lui, cărturarul Gheorghe Asachi, poet, prozator, dramaturg, literat, publicist, filosof, pedagog, îndrumător cultural, promotor al teatrului românesc, pictor, arhitect şi diplomat, omul căruia i se datorează întemeierea învățământului românesc (1813), a scos prima revistă românească („Albina românească”) şi a pus bazele teatrului românesc (1816) în Moldova.
După studiile superioare pe care le-a făcut la Liov și apoi la Viena, unde tatăl său a prins un post diplomatic, tânărul Asachi a călătorit la Roma, Vatican și în alte orașe italiene, peste tot ia contact cu ideile revoluționare ale vremii și își face prietenii care îi vor folosi mai târziu. Întors în țară, a fost remarcat de mitropolitul Moldovei Veniamin Costache, un mare cărturar, cunoscut ca un promotor al culturii române, care îl sprijină să ocupe funcții importante în stat care îi vor permite să se implice în crearea primelor școli de predare în limba română, după ce mai întâi el însuși susține cursuri în limba română – o realizare extraordinară ținând cont că învățământul în Moldova era grecizat.
După eforturile extraordinare de a introduce limba română în școlile din Moldova, la 27 decembrie 1816 are loc reprezentație teatrală în limba română, aceasta fiind organizată în casa hatmanului Constantin Ghica din Iași. A înființat o trupă de actori animatori prin care va pune în scenă numeroase prelucrări în limba română ale unor reprezentări teatrale din literatura universală, ca apoi el însuși să compună un repertoriu adecvat. După numai un deceniu, începând cu 23 februarie 1837, elevii de la conservatorul din Iași pe care l-a înființat au dat reprezentații și realizau primele spectacole de teatru liric în limba națională după opere celebre traduse de Asachi.
Prin poziția pe care o avea, în 1819 propune un proiect de învățământ în limba română, ca în următorul an să meargă în Transilvania, de unde aduce profesori pentru Seminarul de la Socola, reînființat de el în limba română. Un argument în plus cu privire la colaborarea constantă între românii din cele trei țări medievale românești. După ce a deschis la „Trei Ierarhi” din Iași o şcoală normală, cu durata de doi ani, în 28 martie 1828 a luat viață sub îndrumarea sa Gimnaziul Vasilian, cu durata de patru ani, zi care atestă apariția învăţământului superior în Moldova, a înființat prima școală de fete din Moldova (1 noiembrie 1834), Şcoala de arte şi meserii din Iaşi (1 ianuarie 1841), o școală elementară pentru etnicii armeni și o alta pentru evrei (1842), primul abecedar în limba armeană, „Cheul cetirii literelor mesrobiene”, tipărit la Iași, la Tipografia „Albina”, în 1847, sub îngrijirea lui Gheorghe Asachi.
Tot lui i se datorează inaugurarea Academiei Mihăilene (16 iunie 1835), înființarea primului Conservator filarmonic-dramatic din Moldova (15 noiembrie 1836), a cărui menire era de a „învăţa pe elevi muzica vocală şi declamaţia în limba naţională”, scoaterea primei reviste românești din Moldova, „Albina românească” (1 iunie 1829), prima tipo-litografie din Moldova, „Institutul Albinei” (ianuarie 1832), la care își va tipări revista și primele volume de lucrări personale, „Culegere de poezii” și „Fabule alese”. Ca director al Arhivelor Statului din Iaşi din 1 ianuarie 1832, organizează Arhivele Moldovei și realizează culegerea de documente privind istoria țării. A înființat Pinacoteca, primul muzeu natural din Moldova, prima bibliotecă publică, prima fabrică de hârtie din țară, la Petrodava, lângă Piatra Neamț (8 noiembrie 1841). Cum să nu-ți pleci fruntea cu evlavie în fața memoriei acestui uriaș după ce pomenești numeroasele realizări pe care le-a avut, cărora li se adaugă și multe altele?
Gheorghe Asachi pleacă în veșnicie la vârsta de 81 ani (12/24 noiembrie 1869), fiind înmormântat la Biserica Patruzeci de Sfinţi din Iaşi. I s-a ridicat o statuie în fața școlii de lângă Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, la inaugurarea căreia (14 octombrie 1877) osemintele sale și ale soției au fost mutate în cripta aflată la baza statuii.
Personalitate remarcabilă, lui Gheorghe Asachi i se datorează nu numai apariția învățământului în limba română, ci însuși avântul luat după el de cultura română mai ales în Moldova, dar și în celelalte țări române. Fără un om de talia lui Gheorghe Asachi nu ar fi existat multe din personalitățile marcante care i-au urmat, care au avut șansa să învețe în școli românești, între care marile genii ale literaturii noastre naționale, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă și mulți alții.
Dacă Mihai Eminescu este considerat creatorul limbii române moderne, cel care a adus limba noastră cea străveche la maturitate și împlinire, pe bună dreptate Gheorghe Asachi poate fi socotit părintele limbii române culte, cel care i-a dat viață și a adus-o pe lume în învățământ, publicistică, reprezentații teatrale și chiar în mediul academic, pregătind-o pentru cel care i-a călcat pe urme și avea s-o desăvârșească, dându-i frumusețea pe care o are acum, pe care noi cu toții am moștenit-o de la cei doi titani ai graiului românesc.
Eminentul cărturar și om politic este un exemplu al luptei pe care a dus-o pentru apărarea și promovarea identității noastre naționale, de aceea trebuie să-i respectăm memoria și să-l pomenim în veci sau cel puțin cât vor dăinui poporul român și limba română. Cu atât mai mult noi, cei care trăim în Bucovina, avem datoria să-i onorăm numele și mai ales realizările avute pe tărâmul culturii și spiritualității românești, Gheorghe Asachi fiind născut la Herța, în această superbă regiune, bogată în tradiții și numeroase obiective turistice vizitate de turiști din lumea întreagă. De aceea îmi exprim bucuria că sămânța pusă în acest ogor extrem de fertil a înmugurit și a prins viață, propunerea pe care am făcut-o de a-l comemora pe Gheorghe Asachi în preajma statuii din Hreațca în ziua plecării sale la Domnul a fost primită de profesorul Ioan Ițco, care cu modul său ambițios și neobosit de a munci o va susține și căuta colaboratori atât în nordul, cât și în sudul Bucovinei, poate și la Universitatea din Iași, care poartă numele eruditului cărturar român, și alte asociații și instituții culturale atât românești, cât și ucrainene, numele acestei impozante personalități fiind un factor de unitate și apropiere între cele două etnii pentru care trebuie să fie un izvor de mândrie și de demnitate faptul că Gheorghe Asachi s-a născut în Herța.
