Arătam, în articolul de marți, ce destin a rezervat puterea sovietică deputaților din Sfatul Țării care au votat unirea Basarabiei cu România: judecați, nejudecați, au fost uciși unul după altul. Au scăpat doar refugiații peste Prut (avea să-i caute, după 1944, „mâna lungă a revoluției” manevrată de NKVD).
Un singur membru al Sfatului Țării a izbutit să dea cu tifla tuturor celor ce-l hăituiau: Ilie Cătărău – probabil, cel mai formidabil aventurier al Balcanilor, pornit dintr-o închisoare românească spre a ajunge… rege într-o insulă polineziană! James Bond pare școler neajutorat în fața isprăvilor lui Cătărău, intrate de acum în legendă! De profesie… contra, basarabeanul născut la Mărcăuți (Orhei) se arată a fi, între altele, unul dintre militanții protocronici ai terorismului ce răscolește lumea astăzi. Presa bucureșteană a anilor 1913-1914 i-a făcut primele servicii publicitare, după ce Cătărău, student la litere, a amplasat bombe la Debrecen și la Brașov. Prima în casa arhiepiscopului maghiar promotor al unei politici anti-românești în Ardeal, a doua în vecinătatea monumentului regelui maghiar Arpad. A avut parte de ceva glorie naționalistă, până când statul român îl bagă la închisoare pentru eschivare de la îndeplinirea serviciului militar obligatoriu. De aici încolo, acțiunile viitorului deputat arată a nu mai avea nici o logică și nici un… Dumnezeu, fiindcă azi este pro-român, mâine anti, acum e rusofon, apoi rusofob, și așa mai departe. Până la un punct, ar exista, totuși, o explicație: încă în 1913, Cătărău a fost încadrat ca „agent de contraspionaj” de Siguranța română, cu o remunerare (secretă) de 200 lei pe lună… A fost cel de al 22-lea vorbitor în ședința de deschidere a lucrărilor Sfatului Țării, după care, mintenaș, se auto-avansează colonel (era simplu răcan) și devine șeful Garnizoanei Chișinău, din care postură dă curs unor acțiuni deschise împotriva… Sfatului Țării! A identificat o mină de aur: în vâltoarea evenimentelor din 1917, când rămășițe ale armatei ruse dezmembrate prădau moșiile boierilor basarabeni, armata, reprezentată de Cătărău, s-a oferit să asigure paza latifundiilor.
Oficial, cu titlul gratuit, dar, în realitate omul nostru încasa sume zdravene de la proprietarii panicați. Practicant prin vocație al diversiunii politice, dă ordin „oștirii din garnizoana Chișinău, indiferent de naționalitate”, să organizeze o defilare pentru că „Armatele revoluționare trebuie să arate Sfatului Țării, cu reacționarii lui, că spiritul de libertate încă trăiește în inimile norodului.”
Alarmat, Inculeț semnează ordinul de arestare a șefului Garnizoanei. Cătărău s-a baricadat în apartamentul din hotelul „Londra”, se trag focuri de armă, sunt răniți, dar, până la urmă, iată-l „arestuit” și trimis pachet la Odesa. Acolo, comisarul politic ucrainean l-a întrebat care-i motivul arestării. „Fiindcă moldovenii basarabeni trag spre România, singur eu lupt ca Basarabia să se unească cu Ucraina.” Firește, comisarul ucrainean Poplavko l-a eliberat imediat. Își face rost de un pașaport și pleacă la Paris, unde… pradă Consulatul român, sfeterisind o însemnată sumă în valută. Dispare în ceață, începându-și periplul prin Japonia, America, Australia. Diverse surse avansează ipoteze la fel de diverse asupra sfârșitului lui Cătărău. Pare posibil să fi fost executat de autoritățile române (?), dar mai degrabă e-o înscenare a Siguranței, câtă vreme Cătărău apare în… Polinezia, unde, cu măiestria escrocului patentat, aiurește un trib localnic și devine… rege al unei insulițe din Pacific. Rang ce-l plictisește, așa că se întoarce la Paris; acolo are parte de un răsunător proces: „contele Catarau” a… furat bijuteriile tinerei americance cu care abia se logodise! Din nou pușcărie. Când iese, se întoarce în „Republica Moldovenească”, unde-i declarat erou fiindcă a luptat contra Sfatului Țării. Erou a fost considerat, în anii ’50, și când revine în România, unde se prezintă ca amic personal al lui… Lenin.
Până la urmă s-a călugărit, la sfatul lui Petru Groza, care a trebuit să insiste îndelung pe lângă mitropolitul Ardealului, Bălan, să-și ia asupră-i tunderea lui Ilie întru monahism. Nu i se mai cunoaște chipul. În documentatele cărți ale lui Iurie Colesnic, toți cei evocați au fotografii; capitolul Cătărău este străjuit de un oval gol. Ce formidabil scenariu de serial „in nuce” au la îndemână cineaștii din Chișinău!
