Opinie

Cătălina Vartic: Pentru UNPR Suceava, în educație, pe primul loc trebuie să fie copilul



Cătălina Elena Vartic: „Nu elevul trebuie obligat să meargă la profesor, ci profesorul să vină spre elev”
Cătălina Elena Vartic: „Nu elevul trebuie obligat să meargă la profesor, ci profesorul să vină spre elev”

Candidatul UNPR pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Cătălina Elena Vartic, consideră că școlile sucevene care au fost închise în ultimii ani ar trebui să fie redeschise, astfel încât elevii să nu mai fie nevoiți să parcurgă distanțe lungi până la unitățile de învățământ care au rămas.
Președinta UNPR Suceava a spus că principiul legii educației este finanțarea pe copil și nu finanțarea pe cadru didactic, motiv pentru care spiritul legii este că important devine elevul.
„În aceste condiții, nu elevul trebuie obligat să meargă la profesor, ci profesorul să vină spre elev”, a spus Cătălina Vartic, care a adăugat că autoritatea județeană, împreună cu autoritățile locale, va trebui să identifice surse de bani pentru finanțarea redeschiderii școlilor, inclusiv pentru plata cadrelor didactice care sunt obligate să facă naveta pentru a preda în aceste școli.
„Este mult mai ieftin să finanțezi deplasarea câtorva cadre didactice decât să susții transportul a zeci de elevi, în fiecare zi, de acasă la școală și înapoi”, a spus Cătălina Elena Vartic.
Ea a mai adăugat că în condițiile în care se înființează și clasa zero, „este inuman” să obligi copii de 5 sau 6 ani, la primele ore ale dimineții, să fugă ca să prindă un loc într-un microbuz care îi transportă către o școală aflată la foarte mare distanță de casa părinților.
„Microbuzele școlare au fost introduse pentru a transporta copiii ce locuiesc în zone izolate și nu pentru a face servicii de tip Maxi-taxi cu elevii, pe rute ce includ satele dintr-o comună. Trebuie să regândim modul în care se procedează acum. Au fost închise școli, iar copiii trebuie să ajungă la unități școlare situate la mare distanță. În cel mai bun caz, elevii sunt preluați de microbuze școlare, dar de cele mai multe ori copiii sunt nevoiți să se trezească cu noaptea-n cap ca să ajungă la școală. În aceste condiții, cât de performant mai poate fi un copil care s-a trezit devreme, a mers kilometri pe jos ca să ajungă la școală și se gândește că va trebui să parcurgă aceeași distanță înapoi când se termină cursurile și e și mai obosit”, a mai declarat Cătălina Elena Vartic.
Liderul UNPR Suceava a spus că își propune să sprijine și să încurajeze performanțe în educație prin atragerea elevilor și studenților cu rezultate remarcabile spre administrație și prin oferirea de burse de merit pentru cei care vor rămâne în Suceava.