Candidatul USL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul PSD Cătălin Nechifor, s-a întâlnit în cursul zilei de miercuri cu peste trei sute locuitori ai comunei Bilca, aceștia arătând că doresc ca administrația județeană să se preocupe și de problemele lor.
În cadrul întâlnirii, Cătălin Nechifor a arătat că actualul președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, „a făcut investiții fără cap care vor trebui refăcute, ceea ce înseamnă că banii oamenilor din taxe și impozite au fost cheltuiți aiurea”.
„Venind spre dumneavoastră, nu am putut să nu remarc că domnul Flutur vopsește drumul. Atât de multe investiții făcute fără cap în acest județ. Mai asfaltează peste iarbă, numai să spună că a făcut drum, dar după alegeri e nevoie să fie refăcute toate lucrările astea”, a spus Nechifor.
În dezbateri, el a subliniat că nu poate să facă promisiuni fără acoperire, dar că e sigur că ceea ce USL și-a propus să facă, va face.
„Eu nu vă pot promite telegondole care să stea prin curțile oamenilor. Nu am venit nici cu găleți, biciclete și alte asemenea”, a adăugat Cătălin Nechifor, care le-a recomandat alegătorilor din Bilca să nu-și vândă votul.
Candidatul USL la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava a explicat că USL Suceava a stabilit priorități pentru diferitele zone ale județului astfel încât, prin măsurile ce vor fi adoptate, să fie acoperite toate necesitățile oamenilor.
„Dacă nu înțelegem proiectul USL, care presupune locuri de muncă stabile și dezvoltarea agriculturii, vom fi nevoiți să plecăm în Germania, Spania sau alte țări. Prioritatea nr. 1 este agricultura, deoarece peste 350.000 de suceveni trăiesc în mediul rural. Sunt bani europeni care așteaptă să fie investiți în dezvoltarea agriculturii, iar pedeliștii nu au fost capabili să îi aducă în țară și au făcut împrumuturi care vin îndată la scadență. Cei din PDL nu au reușit să aducă în țară banii care ni se cuvin de la Uniunea Europeană, bani cu care noi contribuim la bugetul Uniunii”, a mai spus Cătălin Nechifor.
Localnicii i-au spus candidatului USL la funcția de președinte al CJ Suceava că Bilca ar avea nevoie de o fabrică de brânzeturi, ca să nu fie obligați să-și mai vândă laptele la Câmpulung Moldovenesc.
Cei din Bilca au mai discutat cu Cătălin Nechifor despre înființarea unei tabere pentru copii sau despre linii de microbuz care să circule mai des, întrucât sunt mulți navetiști.
La întâlnirea de la Bilca, alături de candidatul USL la funcția de președinte al CJ Suceava au mai participat candidații la funcțiile de consilier județean Dan Cușnir, Constantin Boliacu, Brândușel Nichitean, Mihai Grozavu, Constantin Maierean și Mișu Gafencu.
La Bilca
Cătălin Nechifor: USL are ca prioritate agricultura și atragerea fondurilor europene pentru acest domeniu
