Prim-vicepreședintele PSD Suceava deputatul Cătălin Nechifor a anunțat că intenționează să candideze pentru președinția organizației județene a acestui partid. Decizia pare să fie luată după ce funcția de președinte al PSD a fost câștigată de Victor Ponta, în cadrul Congresului de alegeri a acestui partid care a avut loc sâmbătă la București. Cătălin Nechifor a precizat că va candidat în mod sigur la viitorul congres de alegeri al Organizației Județene Suceava a PSD, care va fi organizat în cursul acestui an. „Nu am anunțat acest lucru până când nu s-a terminat Congresul național de alegeri. Iar de acum trebuie să facem un nou proiect și aici în Suceava”, a spus Cătălin Nechifor. El a precizat că proiectul său presupune, în primul rând, pregătirea pentru alegerile locale din anul 2012, astfel încât PSD să câștige președinția Consiliului Județean, primăria Suceava, primăriile marilor orașe din județ, și a cât mai multor comune.