La Fântânele

Cătălin Nechifor a vorbit despre dezvoltarea sectorului zootehnic în județ

La Fântânele, Cătălin Nechifor a vorbit despre dezvoltarea sectorului zootehnic în județ

Președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, candidatul USL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, s-a întâlnit, sâmbătă, la Căminul Cultural din Stamate, comuna Fântânele, cu peste trei sute de locuitori.
În cadrul dezbaterilor au fost abordate teme legate de agricultură, zootehnie, dar și despre uniformizarea taxelor și a impozitelor.
Deputatul Cătălin Nechifor le-a vorbit despre actualul Guvern USL condus de Victor Ponta, despre care a spus că „va face dreptate și va da înapoi banii furați de Boc, Udrea, Flutur”.
„Ne spuneau acești oameni, dacă îi mai putem numi astfel, că nu sunt bani pentru sănătate, educație și altele, dar pe de altă parte mărimea furturilor este de neimaginat. Au ajuns să taie și morfina de la bolnavii de cancer. Mă întreb în ce țară trăim sau cât mai putem continua astfel? Schimbarea s-a făcut deja la București din 7 mai. Nu am făcut noi singuri, oamenii politici, schimbarea. Am făcut asta cu acei oameni care au avut curajul să iasă în strada la minus 25 de grade”, a mai spus Cătălin Nechifor.

Recomandări

Daniel Popescu, candidatul USR la Senat, a continuat discuțiile cu bucovinenii despre un viitor acasă, în prosperitate, nu în străinătate

Candidatul USR Suceava pentru Senat, Daniel Popescu, s-a întâlnit cu cetățenii din zona de munte a județului

PSD Suceava a depus listele de candidați pentru Senat și Camera Deputaților și este decis să câștige alegerile parlamentare în județ

Gheorghe Șoldan consideră că „dezvoltarea județului” în mandatele lui Gheorghe Flutur a fost un maldăr de hârtii cu proiecte fără finanțare

Șoldan dă un exemplu clar, cel al Spitalului de Copii, la care nu s-a mai făcut nimic din anul 2022

Gheorghe Șoldan la final de campanie: „După ani de stagnare și subdezvoltare, județul Suceava are nevoie de o schimbare pentru a se dezvolta. Nu este doar lupta mea, este lupta noastră, a sucevenilor”