Consilierul local PNL de Rădăuți Cătălin Miron a ținut să tragă un semnal de alarmă despre modul în care o parte dintre aleșii locali, de la PSD, PMP și UPR, în frunte cu primarul Nistor Tătar, acoperă fraude de milioane de euro. Cătălin Miron s-a referit la o datorie istorică, de 19.570.111 lei, pe care SC Servicii Comunale SA Rădăuți o avea de achitat către bugetul administrației locale, datorie care a fost ștearsă pur și simplu prin votul unora dintre consilierii locali.
„Timp de trei ani, funcționarii publici din Primăria municipiului Rădăuți nu au avut timpul necesar să formuleze o acțiune de chemare în judecată a SC Servicii Comunale SA în vederea recuperării sumei de 19.570.111 lei. Când într-un sfârșit se formulează acțiunea de chemare în judecată, primarul Nistor Tatar secretizează nu doar cererea de chemare în judecată, ci și toate probele și înscrisurile depuse la dosar. Astfel, se emite dispoziția nr. 701 din 19.09.2016 care stabilește că documentațiile privind promovarea și susținerea în instanțele de judecată a intereselor Consiliului Local sunt secrete de serviciu”, a arătat Cătălin Miron.
Acesta a spus că ștergerea datoriilor pe care le avea SC Servicii Comunale SA către bugetul local reprezintă un adevărat sabotaj la adresa rădăuțenilor. Pentru că nu au fost de acord cu această ștergere a datoriilor, Cătălin Miron și colegii liberali din Consiliul Local Rădăuți au refuzat să participe la vot, pe care l-au considerat „cinic și mârșav”.
„Fără existența vreunei propoziții care să justifice ștergerea datoriei istorice din bugetul local a sumei de 19.570.111 lei datorată de SC Servicii Comunale SA, consilierii locali PSD, PMP și UPR, care-l sprijină pe primarul Nistor Tatar, au votat proiectul inițiat de acesta. În fața acestei butaforii juridico-economice, consilierii locali PNL au refuzat să participe la vot. Dacă o firmă privată face evaziune fiscală de 4,5 milioane de euro, toată conducerea firmei este arestată, dar când dispare jumătate din bugetul local, în condiții de crimă organizată, nu se întâmplă nimic. Preocupările reale ale primarului Nistor Tătar sunt străine de interesul rădăuțenilor, de modernizare a orașului. Consilierii locali de la PSD, PMP și UPR care-l sprijină pe primar, dar și Nistor Tatar în mod particular, se gândesc doar la beneficiul propriu, pentru că altfel nu se poate explica votul în orb acordat acestui proiect care jefuiește bugetul local”, a concluzionat Cătălin Miron.