Un subiect al discuțiilor la toate nivelurile este reducerea veniturilor reale ale populației sau, mai direct spus, menținerea câștigurilor în condițiile creșterii prețurilor și a taxelor. Este o realitate de necontestat și acceptată (cam rar) și de cei aflați la conducere. O asemenea ocazie nu poate fi ratată de opoziție și este normal să fie așa. Bine calibrată și promovată de lideri cu priză la public, critica măsurilor de austeritate aduce voturi și scade audiența partidelor aflate la guvernare.
Sondajele arată că deja 80% dintre cetățeni consideră că guvernarea se îndreaptă într-o direcție greșită. Este o realitate sau doar o percepție accentuată de adversarii celor de la putere? Ca în majoritatea cazurilor, actul de guvernare este însoțit de măsuri bune și greșeli, iar actuala echipă nu se comportă altfel. Chiar dacă direcția imprimată este potrivită momentului, erori s-au făcut (creșterea TVA) și se vor face.
Evoluţia economiei într-o ţară democratică nu este liniară; creşterea este urmată de stagnare şi chiar recesiune, pentru că apar permanent noi provocări legate de conjunctura de piaţă, preţurile la materii prime şi energie, rezultatele cercetării puse în practică (vezi IA sau robotizarea) şi, din păcate, conflictele armate (Ucraina, Orientul Mijlociu, Africa etc.), iar toate aceste fenomene accelerează sau blochează dezvoltarea generală şi a fiecărei naţiuni în parte.
În cazul dictaturilor, evoluţia economiei este doar ascendentă (în special în ţările cu partid unic, comunist sau populist), iar legile nescrise ale economiei sunt abandonate în favoarea ordinelor liderului conducător. În timp, apar şi se manifestă efecte, precum s-a întâmplat în URSS, în estul Europei şi probabil va fi chiar şi în China, dacă nu renunţă la creşterea forţată de 5% anual.
Scăderea puterii de cumpărare și (foarte important!) frica de lipsa banilor determină un comportament mai reținut al consumatorilor. Nu este vorba despre o sărăcie evidentă; chiar economisirea în bănci crește. Observăm, peste tot în lume, în astfel de momente, scăderea numărului de zile de vacanță petrecute în afara localității de domiciliu, amânarea achiziției de bunuri scumpe, renunțarea la mesele în oraș și la alte cheltuieli neesențiale.
Lumea democratică s-a vindecat de politicile unui ”capitalism sălbatic” după marea recesiune din 1929–1933, care a afectat întreaga planetă și, în primul rând, cetățenii cu venituri mici și medii. Atunci, sărăcia, falimentele în serie și măsurile disperate (în România se numeau „curbe de sacrificiu”) au îngenuncheat economiile, indiferent de forța lor.
De atunci, exceptând perioadele cumplite ale războaielor, stagnarea și recesiunea (rar mai mari de 1–2% anual) sunt ținute în frâu de intervențiile statelor, prin pârghii financiare, comenzi de stat, subvenții etc. Șansele de sărăcie accentuată sunt practic nule în lumea liberă. Cuba, Coreea de Nord, Iran, Yemen, Somalia etc. sunt altceva decât democrație și piață funcțională.
Această scădere a veniturilor reale a apărut și în România zilelor noastre, din cauza unui entuziasm excesiv în oferta de pomeni electorale, făcute într-o campanie nesfârșită în anii 2024–2025, care a determinat necesitatea unei reglări a balanței venituri-cheltuieli. Nu suntem singuri. Aduceți-vă aminte de recesiunea într-adevăr dură din Grecia, de acum 12–15 ani.
Sunt aproape convins că urmează o relansare, o creștere a veniturilor și a consumului, ca motor al dezvoltării. Din păcate, și la noi creșterea nivelului de trai este și va fi inegală. Apartenența la UE, o alianță economico-politică, ne garantează o recesiune redusă (tehnică) și pe termen scurt, iar viitorul este orientat spre nivelul mediu din Europa, dorința majorității românilor. Vedeți o alternativă mai bună? E preferabilă existența cu fructe de pădure și aer montan? Eu nu văd!
