Incredibil

Cât cheltuiește statul cu Dorin, boschetarul care merge aproape zi de zi cu Ambulanța să ia masa la spital

Dorin Bubă, un coșmar al ambulanțierilor și cadrelor medicale din spitalul din Rădăuți
Dorin Bubă, un coșmar al ambulanțierilor și cadrelor medicale din spitalul din Rădăuți

În urmă cu câteva săptămâni, vă prezentam în ziarul nostru cazul incredibil al unui boschetar din Rădăuți, Dorin Bubă (60 de ani), care și-a făcut un obicei din a se întinde aproape zi de zi pe stradă, în centrul orașului, pentru a fi dus cu ambulanța la spital, unde ia masa și își tratează mahmurelile, bărbatul fiind un consumator înrăit de spirtoase. Stă câteva ore în spital, după care pleacă. A doua zi, scenariul se repetă.
Peste 35.000 de lei, contravaloarea deplasărilor cu ambulanța în primele șase luni ale acestui an
Aparent hilar, cazul lui Dorin scoate la iveală „buba” unui întreg sistem, neputincios în astfel de situații.
Pentru că fiecare deplasare a lui Dorin cu „taxiul” său cu girofar și sirenă și fiecare consultație în spital înseamnă fonduri risipite. Și vorbim de sume de ordinul zecilor de mii de lei.
De exemplu, numai în cursul anului trecut, Dorin Bubă a fost adus de 141 de ori la camera de gardă – psihiatrie – a spitalului rădăuțean.
Anul acesta, potrivit statisticilor Serviciului Județean de Ambulanță, rădăuțeanul a fost transportat cu ambulanța la spital, numai în perioada ianuarie – iunie (inclusiv), de nu mai puțin de 93 de ori. Cifra ar fi fost mult mai mare, dacă bărbatul nu ar fi fost și internat o perioadă în spitalul din Rădăuți, la cererea Serviciului de asistență socială din cadrul primăriei din localitate.
Toate acele 93 de deplasări cu ambulanța se cuantifică în bani, din bugetul statului, din buzunarul nostru, al tuturor. Cât au însemnat toate acele deplasări? 35.349 de lei, ne fac un calcul cei de la Ambulanță, cifra fiind stabilită după numărul de kilometri parcurși și echipajul care se deplasează. De exemplu, la cele mai multe intervenții a fost trimisă o ambulanță de tip B, cu șofer și asistent, costul cu echipajul fiind de 382 de lei/intervenție, la care se adaugă 1,8 lei pentru fiecare kilometru parcurs).
Fost boxer, după cum povestesc cei care îl cunosc, bărbatul nu are asigurare și astfel spitalul nu poate încasa nici un leu de pe urma consultațiilor, deși, în mod normal, de pe urma fiecărui pacient asigurat, unitatea își recuperează cheltuielile de la Casa de Asigurări de Sănătate (225 de lei pentru fiecare urgență medico-chirurgicală). Cam cât pierde spitalul din Rădăuți? Păi să facem un calcul: 141 de prezentări x 225 de lei, egal: 31.725 lei, numai pentru anul trecut.
Spitalul a făcut plângere la Poliție. „Nu s-a luat nici o măsură”
Dorin Bubă a devenit un coșmar al ambulanțierilor și cadrelor medicale din spitalul din Rădăuți.
Luna trecută, reprezentanții Spitalului municipal Rădăuți au făcut o plângere la poliție. De fapt, o nouă plângere, o revenire la o adresă făcută în decembrie 2013, când „nu s-a luat nici o măsură”.
„Numitul Bubă Dorin, consumator cronic de băuturi alcoolice, este adus frecvent în stare de ebrietate, mizerie fiziologică, la Secția de Psihiatrie a Spitalului municipal Rădăuți, de către ambulanță sau SMURD, câteodată și de 1-2 ori/zi, prin apelarea numărului unic de urgență 112”, se arată în sesizarea făcută către poliția din Rădăuți de către unitatea medicală, cu precizarea că „în majoritatea cazurilor nu este urgență medicală, respectivul solicitând doar cazare și masă”.
Deși apelarea abuzivă la 112 este considerată o contravenție, interesant este că în cazul boschetarului din Rădăuți, la serviciul de preluare a apelurilor de urgență nu sună respectivul, ci persoane care îl văd întins pe stradă și cred că bărbatului i s-a făcut rău. Mulți îl cunosc deja și știu că nu e nici o urgență medicală, însă aproape de fiecare dată se găsește câte un trecător care să nu știe de „boala” lui Dorin Bubă.
„Devine violent, adresează injurii personalului de serviciu, fiind chiar agresiv”
În sesizarea trimisă poliției, reprezentanții spitalului din Rădăuți arată și faptul că pacientul este agresiv.
„La fiecare prezentare în secția Psihiatrie, fiind sub influența băuturilor alcoolice, devine violent, adresează injurii personalului de serviciu și/sau din echipa de gardă, devenind chiar agresiv cu aceștia”, scriu reprezentanții spitalului, care descriu și cazul unei infirmiere care ar fi fost bruscată de către Dorin Bubă.
Cei de la spital cer pedepsirea bărbatului, făcând referire la un articol din legea privind reforma în domeniul sănătății, articol potrivit căruia: „amenințarea săvârșită nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, șofer de autosanitară, ambulanțier sau oricărui alt fel de personaj din sistemul sanitar, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoarea de la șase luni la doi ani sau cu amendă (…) lovirea sau orice alte acte de violență se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”.
Dorin Bubă are nevoie de ajutor medical, dar nu așa cum vrea el, o oră – două, o masă caldă și înapoi pe străzi, ci internat la Dezalcoolizare, iar autoritățile din Rădăuți trebuie să găsească o soluție pentru a-i asigura bărbatului un acoperiș deasupra capului și a-l împiedica să mai folosească „taxiul” cu ambulanțieri.
Dorin „în acțiune”. Imaginile pe MonitorulTV.ro
În urmă cu două zile, am asistat în direct la „rutina” de zi cu zi a lui Dorin Bubă. L-am găsit întins pe o stradă din zona centrală a municipiului Rădăuți.Lângă el, un bagaj și o sticlă goală de spirt.
Apare în scurt timp un tânăr în stare de ebrietate și îl trage pe Dorin de tricou: „Scoală, bă!”. Boschetarul ridică capul și începe să-l înjure, suficient cât celălalt personaj să își continue drumul.
Strada e intens circulată, dar bărbatul întins pe jos pare din decor. „L-ați fotografiat? Scoală, bă!”, îi spune un alt pieton.
Imediat vin și lămuririle: „Îl șțiți? – ne întreabă un trecător. „Aproape zilnic face asta, se găsește un om să sune și vine ambulanța și-l duce la spital. Când i se pune pata, hop, pe jos…”.
„Să-l ia, să-l ducă la un spital”, i se împleticește limba în gură unui bărbat tocmai ieșit din birt.
În câteva minute, apare o tânără, însoțită de un copil. Femeia se apleacă asupra bărbatului căzut, îl întreabă dacă îi e rău, iar apoi sună la 112. În câteva minute, ambulanța e la fața locului.
„Dorine, hai să ne ridicăm! Ce faci?”, îl salută asistenta de pe ambulanță care, împreună cu șoferul, îl urcă în „taxiul” cu girofar și sirenă și iau drumul spitalului. Nimeni nu își asumă riscul să-l lase în stradă.
Cel mai probabil, mâine scenariul se va repeta.

Dorin Bubă, un coșmar al ambulanțierilor și cadrelor medicale din spitalul din Rădăuți
Dorin Bubă, un coșmar al ambulanțierilor și cadrelor medicale din spitalul din Rădăuți
Dorin Bubă, un coșmar al ambulanțierilor și cadrelor medicale din spitalul din Rădăuți
Dorin Bubă, un coșmar al ambulanțierilor și cadrelor medicale din spitalul din Rădăuți
Anul acesta, bărbatul a fost transportat cu ambulanța la spital, numai în perioada ianuarie - iunie, de 93 de ori

Recomandări

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens