Cășuneanu spune că acuzațiile procurorilor DNA sunt nefondate



Omul de afaceri Costel Cășuneanu a declarat, vineri, la ieșirea de la DNA, că acuzațiile procurorilor la adresa sa sunt nefondate și a precizat că de trei ani nu a mai avut niciun contract cu statul român.
Întrebat în legătură cu firma care a câștigat licitația în defavoarea sa și pentru care a cerut instanței anularea acesteia, Cășuneanu a precizat că nu este o firmă care să-i aparțină omului de afaceri Umbrărescu, ci este o firmă străină, care „are cinci administratori și niciun angajat”.
Cășuneanu a mai spus că firma respectivă a câștigat mai multe contracte cu statul, printre care și lucrări la podul Calafat, precizând că în acest caz firma nu a făcut nimic. Omul de afaceri a susținut că de trei ani de zile el nu a mai avut niciun contract cu statul român.
El a adăugat că se va prezenta în fața anchetatorilor ori de câteori va fi chemat.
La intrarea în sediul DNA, Costel Cășuneanu a spus că nu mai are calitatea de inculpat în dosarul în care este acuzat senatorul PSD Cătălin Voicu, ci de învinuit, după ce, la solicitarea avocaților său, procurorul șef Daniel Morar a infirmat ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale pe numele lui.
Omul de afaceri a mai spus că el nu a dat bani decât cu titlu de împrumut, admițând astfel că a dat într-adevăr 200.000 de euro cuiva, fără a preciza cui.
Legat de contractul pentru care i-ar fi oferit bani senatorului PSD Cătălin Voicu ca să intervină pe lângă magistrați de la instanța supremă, Cășuneanu a arătat, înaintea discuțiilor cu procurorii, că acel contract a fost câștigat de „niște străini”, care „au cerut cu 50 de miliarde mai mult decât ceream eu”.
Costel Cășuneanu a precizat că s-a prezentat instanței cu o cerere de anulare a acelei licitații pentru că firma câștigătoare a cerut o sumă mult mai mare decât propusese firma sa și totuși a câștigat.
„Nu e vorba de alte sume decât de sume oferite cu titlul de împrumut, respectiv 200.000, dar care, precizez încă o dată, este un împrumut și nu vreau să intru în alte detalii acum. Ați spus că sunt inculpat, de ce după aceea nu ați spus și că Daniel Morar mi-a admis plângerea și a infirmat ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale pe numele meu”, a declarat Cășuneanu.
Cășuneanu a fost la DNA și joi, surse judiciare declarând, pentru MEDIAFAX, că procurorii i-au adus la cunoștință o nouă acuzație.
Vineri dimineață a fost la DNA și senatorul PSD Cătălin Voicu. Procurorii DNA i-au adus la cunoștință lui Cătălin Voicu o nouă învinuire de trafic de influență, pentru că i-ar fi cerut lui Cășuneanu alți 60.000 de euro, pentru a interveni la magistrați în vederea soluționării favorabile a unor dosare ale omului de afaceri, au declarat surse judiciare.
Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA i-au adus la cunoștință lui Voicu faptul că pe numele lui s-a mai formulat o acuzație de trafic de influență, vizând suma de 60.000 de euro pe care ar fi primit-o de la Costel Cășuneanu pentru a interveni la magistrați să rezolve favorabil un dosar al omului de afaceri. Cei 60.000 de euro i-ar fi fost dați de Cășuneanu anterior sumei de 200.000 de euro primite de la omul de afaceri.
Cătălin Voicu a fost chemat din nou, luni, la DNA, când va trebui să dea o declarație în legătură cu această nouă acuzație, potrivit acelorași surse.
Cătălin Voicu este cercetat de procurorii DNA pentru două infracțiuni de trafic de influență. Procurorii i-au impus senatorului PSD Cătălin Voicu să nu ia legătura cu Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie și Dan Ioan Popescu, consilierul PSD Ioan Năstase și avocatul Cezar Bivolaru.
Cătălin Voicu a mai fost audiat, în decembrie 2009 și în ianuarie, de către procurorii anticorupție, care i-au impus interdicția de a părăsi Capitala. Senatorul a contestat măsura la instanța supremă, însă apoi și-a retras contestația.
În același dosar, președintele Secției civile a instanței supreme Florin Costiniu este urmărit penal pentru complicitate la traficul de influență săvârșit de senatorul PSD Cătălin Voicu. Florin Costiniu este suspectat că ar fi intervenit pe lângă colegi judecători de la Secția de contencios administrativ de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea unui dosar în favoarea omului de afaceri Costel Cășuneanu.
Omul de afaceri Marius Locic a fost audiat și el în dosarul senatorului Voicu.
Potrivit procurorilor anticorupție, omul de afaceri Costel Cășuneanu i-ar fi cerut, anul trecut, senatorului PSD Cătălin Voicu să intervină pe lângă judecătorii instanței supreme pentru a obține o hotărâre favorabilă privind un litigiu comercial dintre SC PA&CO Internațional SRL Bacău și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționle din România (CNADNR).
„În sarcina inculpatului s-a reținut că în luna august 2009, Costel Cășuneanu, asociat al SC PA &CO Internațional SRL Bacău i-a cerut numitului Cătălin Voicu să intervină pe lângă magistrații Secției Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestiți cu soluționarea dosarului 3360/2/2009, având ca obiect litigiul dintre SC PA&CO Internațional SRL Bacău și CNADNR, pentru ca aceștia să adopte o soluție favorabilă societății comerciale menționate”, consemnează instanța supremă în încheierea prin care au decis definitiv ridicarea interdicției de a părăsi Bacăul impusă lui Costel Cășuneanu de procurorii DNA.
Instanța notează, în actul citat, faptul că senatorul Cătălin Voicu a fost de acord și, în schimbul intervențiilor sale, ar fi pretins și ar fi primit de la Costel Cășuneanu, foloase necuvenite în cuantum de 200.000 de euro, folosind în discuțiile purtate termenul de „împrumut”, pentru a disimula fapta de corupție.
„Ca urmare a acestei înțelegeri, Voicu Cătălin l-a contactat ulterior pe Florin Costiniu – președintele Secției Civile și de Proprietate Intelectuală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și i-a cerut, ca în schimbul unor foloase materiale, să-i determine pe magistrații învestiți cu soluționarea dosarului să adopte o soluție favorabilă SC PA&CO Internațional SRL Bacău, însă magistrații au pronunțat o soluție defavorabilă, deși cei doi au făcut numeroase intervenții, asigurându-l însă pe Cășuneanu Costel că se vor ocupa în continuare să găsească o modalitate prin care soluția adoptată de instanță să fie desființată și ulterior să se adopte o alta favorabilă omului de afaceri”, arată sursa citată.