La Dornești

Casele unor persoane plecate la muncă în străinătate, sparte de hoți

Două case din comuna Dornești au fost sparte de hoți, în timp ce proprietarii lor se aflau la muncă în străinătate, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Una dintre locuințele vizate este a Marianei P., de 34 de ani, care este plecată la muncă în Italia, împreună cu soțul, casa lor rămânând în grija părinților femeii. Aceștia din urmă au observat acum două zile că ușa de acces din spatele locuinței este întredeschisă și prezintă urme de forțare, descoperind că din interior au fost sustrase mai multe scule și articole de îmbrăcăminte.
Samuel A., în vârstă de 38 de ani, a fost plecat la lucru în Spania și s-a întors acasă miercuri, când a constatat că persoane necunoscute au forțat lacătul de la podul casei și din interior i-au sustras mai multe scule.
În ambele cazuri s-au făcut sesizări la poliție, fiind întocmite dosare penale pentru furt calificat, polițiștii încercând să dea de urma hoților și să recupereze ce se mai poate din prejudiciu.
Tot miercuri a fost sesizat la poliție și un furt dintr-o casă din Iacobeni. Fapta s-a petrecut în noaptea precedentă. Hoții au spart sticla unei ferestre, au intrat în locuință și, din dormitor, au sustras un laptop și un inel de aur de aproximativ patru grame.

Recomandări

Prefectul Traian Andronachi: Până miercuri, sucevenii care au avut casele afectate de inundațiile din iulie vor primi banii alocați de Guvern

Prima casă finalizată și predată la cheie unei familii de pensionari din Broșteni, căreia apele i-au luat totul

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap