„Casa Prieteniei” s-a transformat în clădire de birouri pentru Consiliul Județean

„Casa Prieteniei” din Suceava, gândită ca un centru cultural în care să fie reprezentați toți partenerii externi ai județului Suceava, a rămas doar pe firma de la intrare. Imobilul, mai cunoscut sucevenilor ca fostul SANEPID, a fost preluat de Consiliul Județean Suceava de la Ministerul Sănătății, prin hotărâre de guvern, în 2003, și, vreme de trei ani, administrația județeană a tot căutat soluții de finanțare pentru reabilitarea imobilului, ajuns la acea vreme azil de noapte pentru boschetari. La un moment dat, a venit o ofertă din partea partenerilor francezi din Departamentul de Nord, de a contribui și ei la renovarea clădirii, care ar fi urmat să aibă destinația unui centru cultural francez, după modelul celui de la Iași.
Consilieri județeni din Suceava au mers în Franța pentru a se documenta pentru acest proiect, francezii au întreținut și ei legăturile cu administrația suceveană, numai că dintr-o dată nu s-a mai discutat nimic despre sponsorizare, iar autoritățile noastre au recurs la un împrumut pentru renovarea și amenajarea clădirii.
Consilierii județeni au votat pentru contractarea împrumutului și alocarea de fonduri, iar destinația pe care ar fi urmat să o aibă clădirea ar fi fost cea de centru multicultural, unde atât partenerii externi, cât și minoritățile din Bucovina să aibă un spațiu de reprezentare.
Birourile de reprezentare înseamnă câteva autocolante cu culorile Ucrainei și Poloniei
După întocmirea proiectului, lucrările de renovare au fost evaluate la 3,1 milioane de lei (31 de miliarde de lei vechi), dar, la final, costul total al lucrărilor a coborât la 2,34 milioane lei (23,4 miliarde de lei vechi). Clădirea are o amprentă la sol de 485 metri pătrați și un total al suprafeței construite de 1.250 mp: 365 mp la demisol, 285 mp parterul și 500 mp mansarda.
Execuția lucrărilor a început în ianuarie 2006 și s-a finalizat în mai 2008. Cum a fost și an electoral, clădirea a beneficiat de două inaugurări: una făcută de fosta conducere a Consiliului Județean, înainte de alegerile locale, și cea de-a doua, de actuala conducere, cu o lună înaintea alegerilor parlamentare.
În proiect, la parterul clădirii figurează centre de reprezentare pentru Germania, Polonia, Franța, iar la mansardă pentru Ucraina și Olanda.
La a doua inaugurare, din centru cultural, clădirea s-a transformat în Casa Prieteniei, cu birouri pentru parteneri din Austria, Germania, Polonia, Ucraina, Italia și Republica Moldova.
În realitate, cu excepția unor autocolante cu culorile naționale ale unor regiuni cu care județul nostru are legături de colaborare, lipite pe câteva geamuri din interior, nimic nu mai amintește de scopul pentru care a fost renovată clădirea, cu aproape un milion de dolari.
În birourile de la parter lucrează acum salariații din Direcția Patrimoniu din cadrul Consiliului Județean.
Președintele CJ, Gheorghe Flutur, a explicat că, din momentul în care a pus spațiile de la etaj la dispoziția regiunilor cu care județul Suceava se află în parteneriat, Consiliul Județean nu mai dispune de modul în care acestea își organizează activitatea aici, și că la parter lucrează salariați ai CJ din lipsă de spațiu în clădirea Palatului Administrativ. „Clădirea va avea destinația pentru care a fost renovată, dar nu depinde numai de noi. Nu este nici o nenorocire că o parte dintre angajați lucrează acolo, că sunt folosite spațiile, când aici (n.r. în Palatul Administrativ) își rupeau nasturii de aglomerație. Nu aceasta este principala noastră problemă”, a declarat președintele Flutur.
El a arătat că „cea mai frumoasă clădire pe care o are CJ” va avea în viața județului un rol pe măsura fondurilor cheltuite pentru renovare, inclusiv în promovarea turismului.
„Între zidurile Casei Prieteniei s-a împușcat, din dragoste, o fată frumoasă”
Povestea clădirii din Parcul Central al Sucevei ne-a spus-o o suceveancă în vârstă de 83 de ani, Victoria Dadeș. Aceasta afirmă că aici a fost casa unui evreu, Shapiro, care avea două fete foarte frumoase.
„Una dintre ele, Gira, lucra la Siguranța Statului, cealaltă era magistrat – avocat sau judecător. Erau o familie de evrei extraordinar de frumoși, gospodari și foarte buni la suflet. Erau de o omenie rară. Într-o zi, fata care lucra la Siguranța Statului s-a sinucis, s-a împușcat în casă cu revolverul de serviciu. Avea vreo 25 de ani. Nu s-a aflat de ce a făcut ea asta, dar în oraș se spunea că s-a sinucis din dragoste”, ne-a povestit Victoria Dadeș.
După ce și-a pierdut fiica, în 1927 Shapiro a vândut casa Băncii Naționale a României. Mai târziu aici a fost sediul SANEPID și a rămas încă vreo câțiva ani după 1990, până când Direcția de Sănătate Publică și-a construit un nou sediu lângă Serviciul de Ambulanță.
În 2006, la renovarea clădirii, constructorii au găsit încăperea în care au fost depozitele băncii, cu planșeu de cale ferată cu beton, ziduri cu o grosime de 1,20 metri. Încăperea avea ferestre și un sistem de aerisire care respecta toate regulile pentru destinația pe care a avut-o. Despre drama familiei care a construit casa, puțini mai știu astăzi, iar cei dispuși să și vorbească despre asta sunt și mai puțini.