La Cârlibaba

Casă făcută scrum, în urma unui incendiu pus de o mână criminală

O casă a fost făcută una cu pământul, iar două anexe distruse aproape în întregime, în urma unui foc pus intenționat, au transmis duminică reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Incendiul a fost anunțat sâmbătă seară, în jurul orei 20.00, gospodăria incendiată fiind în localitatea Țibău, comuna Cârlibaba, la limita cu județul Maramureș.
La fața locului s-au deplasat pompieri de la Vatra Dornei, dar și un echipaj de la Garda de intervenție Borșa.
La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră casa de locuit și două anexe gospodărești, existând pericolul de propagare la restul anexelor și la fondul forestier aflat în imediata apropiere.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul abia în jurul orei 2.00.
„Au ars casa de locuit în totalitate, un adăpost de animale în proporție de 70%, și o anexă, construcții cu o suprafață totală de aproximativ 180 de metri pătrați”, se arată în comunicatul remis de ISU Suceava.

Recomandări

Un bărbat de 76 de ani a făcut atac de panică după ce a văzut că munca de o viață este mistuită de flăcări