Situație

CAS nu mai eliberează carduri europene de sănătate

Casa de Asigurări Sociale de Sănătate (CAS) Suceava a întrerupt livrarea cardurilor europene de sănătate, deoarece contractul cu firma care tipărea documentele a expirat.
Ieri, purtătorul de cuvânt al instituției, Anda Sălăgean, a anunțat că asigurații pot depune în continuare cereri pentru cardul european de sănătate, numai că în locul acestui document vor primi un act înlocuitor, respectiv un certificat provizoriu, care le asigură aceleași drepturi.
Solicitanții vor primi certificatul înlocuitor provizoriu pe loc sau în cel mult o zi lucrătoare și nu în șapte, atât cât ar fi trebuit să aștepte pentru eliberarea cardului.
2023 de solicitări, în primele patru luni ale anului
“Atât cardul european, cât și certificatul provizoriu deschid dreptul titularului la servicii medicale care devin necesare pe perioada deplasării într-un stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislația statului respectiv, și nu pot fi utilizate pe teritoriul României. Nici unul din cele două documente nu poate fi folosit pentru tratarea afecțiunilor deja existente, ci doar pentru urgențe”, a spus Anda Sălăgean.
Potrivit ultimului raport întocmit de CAS Suceava, în primele patru luni ale anului, au solicitat și primit cardul european de sănătate 2.023 de persoane asigurate.

Recomandări

Punți educaționale între Seveso și Suceava: Elevii Școlii „Ion Creangă”, în inima învățării europene

Mii de oameni din Sri Lanka sau Nepal, dar și din Italia sau Olanda au cerut rezidență anul trecut în județul Suceava

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post