Carpatair a intrat în insolvență: „Cauzele unei astfel de decizii sunt legate în principal de existența unor litigii împotriva Aeroportului Timișoara”



Compania aeriană Carpatair a solicitat și obținut joi intrarea în insolvență cu intenția de a urma un proces de reorganizare judiciară, motivând decizia prin daunele de 30 de milioane de euro provocate de litigiile cu Aeroportul Timișoara, având ca obiect activități anticoncurențiale, informează Mediafax.”Cauzele unei astfel de decizii sunt legate în principal de existența unor litigii împotriva Aeroportului Timișoara având ca obiect activități anticoncurențiale investigate în prezent de Comisia Europeană, dar și de instanțele și autoritățile naționale, daunele estimate depășind 30 de milioane de euro”, potrivit reprezentanților Carpatair.În cursul procesului de reorganizare, compania va continua o activitate comercială normală, iar conducerea companiei va fi asigurată de actuala echipă de management condusă de Nicolae Petrov, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat. Pentru perioada rămasă din sezonul de iarnă, până la sfârșitul lunii martie 2014, programul de operare a fost redus, menținându-se zborurile profitabile. Principalii acționari ai companiei Carpatair, înființată în anul 1999, sunt un grup de oameni de afaceri elvețieni.Reprezentanții Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara au anunțat pe 14 ianuarie că până în luna martie a acestui an compania Carpatair a decis suspendarea curselor de pe acest aeroport.Directorul Aeroportului Timișoara, Dan Idolu, a declarat că în perioada de iarnă, când traficul aerian este mai scăzut, compania Carpatair a decis suspendarea tuturor zborurilor de pe Aeroportul din Timișoara.Ultimele zboruri ale companiei Carpatair de pe Aeroportul din Timișoara au avut loc în 17 ianuarie. Compania opera de pe Aeroportul Timișoara aeronave către Cernăuți, Bergamo, Roma și Stuttgart.Daniel Idolu afirma în mai anul trecut că societatea Carpatair are datorii de 3,3 milioane de lei și 1,9 milioane de euro către aeroport, în timp ce oficialii Carpatair spunea că au contestat în instanță sumele, pe motiv că au fost facturate abuziv pentru a favoriza Wizz Air.



Recomandări

Gheorghe Șoldan prezintă cum va moderniza Aeroportul Suceava: „Fonduri europene pentru un terminal nou, curse și destinații noi și fără containere”

Candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Suceava propune un proiect concret pentru modernizarea Aeroportului Ștefan cel Mare
Candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Suceava propune un proiect concret pentru modernizarea Aeroportului Ștefan cel Mare

Flutur le-a transmis celor de la Wizz Air că “suntem dezamăgiți de decizia de a reduce zborurile din Suceava” în condițiile în care aeroportul este în plină dezvoltare

Aeroportul din Suceava a dat în judecată compania aeriană AirConnect. Firma a suspendat zborurile din septembrie Suceava – București