Analizele ADN efectuate în cazul unui fel de mâncare de tip fast-food care ar fi trebuit să conțină carne de miel au arătat că acesta conținea carne, dar nu una cunoscută pentru consum, generând speculații că ar putea fi de câine sau pisică, relatează Daily Mirror, în ediția electronică.
Analizele ADN au arătat că acesta nu conține nici urmă de miel, dar nici de vită, pui, porc, capră sau cal, ceea ce înseamnă că ar putea fi carne de câine sau pisică. Dezvăluirea a fost făcută într-un documentar al BBC 3.
Felul respectiv a fost ales la întâmplare din mai multe mâncăruri de tip fast-food din Londra, alături de burgeri, kebabi și mâncare chinezească, în cadrul unei investigații speciale.
„Conține carne – dar nu este miel, nici porc, vită sau pui. Nici cal și nici capră. În acest moment, laboratorul nu poate identifica exact de la ce animal provine această carne”, a declarat o purtătoare de cuvânt.
„Este absolut terifiant deoarece dacă nu este niciuna dintre aceste cărnuri pe care le știm, atunci ce este? De unde vine? Unde a fost sacrificat animalul? Au fost condiții igienice?”, se întreabă nutriționistul Surinder Phull.
Până în prezent, peste 5.000 de teste cerute de Agenția pentru Standarde Alimentare au fost efectuate, iar 44 au arătat prezența cărnii de cal inclusiv în felurile de mâncare servite în școli, centre de zi și aziluri.