Care sunt specializările cu cele mai mari medii la admiterea la liceu

Care sunt specializările cu cele mai mari medii la admiterea la liceu
Care sunt specializările cu cele mai mari medii la admiterea la liceu

Aproape 5.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţ au aflat miercuri, 23 iulie, care sunt liceul și specializarea unde au fost admiși în urma repartizării computerizate, realizată în funcție de media de admitere.

Concurența a fost ridicată la specializările bine cotate din cadrul colegiilor naționale cu tradiție.

La fel ca anul trecut, cele mai mari medii de admitere le au viitorii elevi ai clasei de mate – info, bilingv engleză, de la Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” Suceava, unde candidaţii au fost admişi cu medii cuprinse între 9,56 și 9,97.

Tot cu medii foarte mari, între 9,45 și 9,82, s-a intrat la aceeași specializare, de la Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava.

De la același colegiul sucevean, specializarea Științe ale naturii, engleză, cuprinde elevi cu medii de admitere între 9,40 și 9,77.

  • Primele 20 de specializări sunt doar de la patru licee din județ

Interesant este de observat că patru licee au monopolizat topul 20 al celor mai bune specializări, clase unde s-a intrat cu medii foarte mari.

Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava își împart primele cele mai bune 10 specializări, unde au fost admiși doar elevi cu medii de peste 9,00.

Urmează Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, cu patru specializări în top 20, și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, cu trei specializări din top 20.

La „Hurmuzachi”, cele mai mari medii sunt în clasa de Științe ale naturii (între 8,92 și 9,95), iar la „Mihai Eminescu”, cei mai buni viitori liceeni au ales clasa de Matematică – informatică (medii între 8,85 și 9,60).

Cea mai mare medie de admitere din județ a fost 9,95 cu care figurează trei elevi. Aceștia s-au îndreptat către Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, Științe ale naturii, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, Mate – info și Colegiul ”Ștefan cel Mare”, Mate – info.

Recomandări

Concurență mare la licitațiile pentru două dintre cele mai mari investiții din județ, centura orașului Gura Humorului și noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava

Robotul ștefaniștilor de la „Royal Engineers” merge la București, în finala celei mai mari competiții de robotică

Câte două clase a V-a la colegiile „Ștefan” și „Petru”. Mai multe șanse pentru elevii care vor la licee de top

Rebeca Ștefania Dănilă, de la Școala nr. 4, a obținut singura medie de 10 la simularea evaluării naționale

Care sunt școlile cu cele mai bune rezultate la simularea de la clasa a VIII-a

Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava au cele mai bune rezultate la cea de-a doua simulare a evaluării naționale organizată de IȘJ Suceava
Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava au cele mai bune rezultate la cea de-a doua simulare a evaluării naționale organizată de IȘJ Suceava