Care-s, totuși, cretinii Europei?



În aprilie 2004, într-un meci de fotbal care, deși amical, a devenit o pagină de referință în istoria fotbalului românesc, România învingea Germania pe stadionul Giulești cu un neverosimil 5-1, care nu se va mai putea repeta până la Apocalipsă… și nici dincolo de ea! Atunci, în cronica meciului publicată a doua zi, un reputat ziar german titrase: „Cretinii Europei!”, dând un exemplu de obiectivitate, de bun-simț jurnalistic. Ne-a plăcut când am aflat, și ne-am agățat de acest titlu multă vreme, făcând tot felul de trimiteri, ori de câte ori se ivea ocazia. Ușor-ușor, ocaziile s-au rărit, apoi au dispărut cu desăvârșire. Săptămâna trecută, în cu totul alt context, un alt ziar german, făcând trimitere la nevaccinați, ne-a numit pe noi, românii, tot așa: „cretinii Europei”! Revenim la fotbal: astăzi, în Republica România, proaspăt reintrata într-un șir de restricții generate tocmai de faptul că suntem prea puțini vaccinați, se desfășoară un meci de fotbal de importanță capitală: întâlnim Islanda (care ne-a gonit chiar anul acesta de la turneul final Euro, eliminându-ne într-o „dublă” de baraj) într-un meci în care ne trebuie neapărat victoria, ca să sperăm că ne putem califica la Mondialul de anul viitor, din Qatar. În absolut toată Europa se joacă în aceste zile ultimele meciuri din grupele preliminare. În absolut toată Europa se joacă pe stadioane pline de spectatori. Într-o singură țară din Europa se va juca fără public, cu tribunele pustii. Fotbaliștii s-au plâns, Federația s-a plâns, adversarii s-au plâns, s-a cerut derogare de la (fărăde)legea restricțiilor, răspunsul Guvernului fiind o tăcere adâncă! Cu spectatori, altaar fi atmosfera, altaar fi abordarea, altul ar fi tonusul fotbaliștilor. Dar noi, nu! Nu ne vaccinăm, dar mârâim că nu suntem primiți la cârciumă ori la stadion. Că avem drepturi! Apoi mârâim că vrem derogări. Apoi, dacă nu ne vom califica, vinovat va fi Guvernul, tocmai fiindcă nu dăderogare. E drept și că a interzice accesul în ditamai spațiul deschis e o dovadă în plus de cretinism. „Cretinii Europei” să fie nemții!? Hai, lăsați-vă de d-astea! Nu avem concurență, suntem cretinii absoluți, nu doar ai Europei, ci aiTerrei și chiar ai Căii Lactee. Hai România, hai tricolori! Hai la vaccinare!



Recomandări