Care-i, totuși, explicația?



Ne aflăm din nou în postura de a fi catalogați drept originali, în măsura în care „original” poate fi privit contextual drept un sinonim pentru „tembel”. Iar contextul este cel generat de lipsa de cam două luni încoace a unui selecționer pentru echipa de fotbal numită România. Nu-mi aduc aminte că în cei 60 și mai bine de ani de când mă preocupă fotbalul să fi întâlnit altundeva, măcar o singură dată, această situație fără pic de logică, pe care o întâlnim exclusiv în România, de fiecare dată când se pune problema angajării altui antrenor/selecționer pentru echipa reprezentativă a țării. Atunci când apare această problemă, ea ne ia prin surprindere, întocmai caapariția ninsorii iarna. În vidul creat după plecarea indiferent a cărui antrenor încep să circule diverse nume: de la cei care chiar au reușit câte ceva în carieră (de tipul Iordănescu ăl’ bătrân, Lucescu al’ bătrân, Boloni, iar mai de demult Nea Imi), până la veleitari fără substanță, gen Șumudică, Dan Petrescu, Iordănescu ăl’ tânăr ori Puriul sau glorii de pe gazon devenite eterne speranțe pe bancă: Pițurcă, Hagi, iar din noul val Rădoi și Mutu. Spuneți drept, dacă oricare dintre dv ar avea putere de decizie, așa-i că pe ăștia din ultimul pachet nu prea v-ar trage inima să-i numiți? Una peste alta, vă mărturisesc că am rămas uluit când am aflat decizia FRF de a-l desemna selecționer pe Loți Boloni, o ființă alcătuită dintr-un material complet diferit de cel din care e construită aproape întreaga lume a fotbalului românesc. Iată însă că e deja săptămânade când s-au purtat negocieri, și încă nu s-a semnat nimic. O fi de vină intenția de a-i baga pe gât lui Loți, pe post de secund, vreo panaramă gen Mutu ori Dică!? Nu m-ar mira.



Recomandări