…Care Hamburg? Care Rădoi?

Am ieșit cumva mai bine din runda asta decât în cea anterioară. Ca rezultate, fiindcă jocul, din nou, ne-a arătat aceiași fotbaliști timorați de firma adversarilor. Și iarăși Rapidul a fost cel care m-a scos cel mai tare din sărite, fiindcă a avut nevoie de vreo 45 de minute (apoi de încă vreo 40) pentru a sesiza că Hamburg e o panaramă de echipă pe care, dacă o iei la fotbal, adică la chestiile alea care se fac cu mingea, o lași fără oxigen. Numai că până la golul lui Daniel Niculae am văzut aceeași crispare , aceleași izmene tremurând pe ai noștri numai la gândul că „Mamă, ăștia i-au bătut pe Bayern!”, de parcă Bayern ar fi altceva decât o adunătură de fraieri care au luat fix 4 bucăți de la Milan (care nici ea nu se simte prea bine) și care, cât timp fosila aia în poartă (citez din mine însumi: „… că ca Khan portar pe lume nu-i!”) nu prezintă pericol nici pentru Building Vânju Mare. Dacă, în loc să apere cu premolarii un 0-0 penibil, rapidiștii i-ar fi încălecat de la început, puteau să le dea un 4 sau 5 la 0 cu care chiar ar fi intrat în legendă. Nu-i nimic, calificarea e rezolvată, fiindcă nu văd cine ar putea să le dea gol la Hamburg dacă în poarta Rapidului nu intră Kahn. Se confirmă ceea ce scriam mai zilele trecute: că dacă avem portari buni, treaba e ca și rezolvată. M-am convins, din nefericire, că Oliveira e chiar unul din ăștia, portar adevărat. Zic „din nefericire”, fiindcă bietul om a fost obligat să intervină în câteva situații în care Steaua părea un fel de Real Madrid (na, că s-a împlinit visul lui Gigi!) adică fundașii ei erau ca și inexistenți. Una peste alta, Rapid a înscris două goluri magnifice (și-atât!) dar este calificată fiindcă ăia nu sunt în stare să înscrie decât când îl au în față pe Moș Khan. Iar de trei ori, nici măcar ăstuia. Steaua, regret s-o spun cred că nu va reuși calificarea, fiindcă Olăroiu este un constipat, incapabil să gândească ofensiv. În plus, jucătorii înșiși par să nu fie convinși că se poate. Iar cu tehnica lor rudimentară (Neșu și Iacob sunt doar două exemple) nu par a fi în stare să o bage în ațe. Iar dacă pe Rădoi continuați să-l credeți fotbalist, dați-mi și mie un telefon și încercați să mă convingeți. Până una, alta, din prețul lui de 10.000.000 eu aș tăia vreo două zerouri, adică notele lui din meciurile cu Armenia și cu Betis.