Prefectul județului Suceava, Ovidiu Doroftei, s-a declarat nemulțumit de refuzul șefului Inspectoratului Școlar Județean, Petru Carcalete, de a-i furniza informații cu privire la stadiul lucrărilor de reabilitare a școlilor finanțate de Guvernul României. Doroftei a arătat că, în urmă cu opt zile, a solicitat IȘJ Suceava să prezinte un raport cu investițiile realizate la unitățile de învățământ sucevene, însă nici până în momentul de față conducerea acestei instituții nu a dat curs cererii. Prefectul s-a arătat deranjat de această atitudine, precizând că, potrivit legii privind instituția prefectului, instituțiile publice trebuie să-i furnizeze informațiile cu celeritate.
„Faptul că Inspectoratul nu a binevoit nici până în prezent să dea un răspuns îmi ridică un mare semn de întrebare. Ori domnul inspector general nu înțelege termenul în care a fost făcută solicitarea, și în acest sens doresc să îi definesc în mod public termenul celeritate, care înseamnă iuțeală, repeziciune, ori nu înțelege că legea îl obligă pe prefect să solicite astfel de situații și că instituțiile publice sunt obligate să răspundă cu celeritate”, a declarat Ovidiu Doroftei.
IȘJ Suceava poate fi amendat cu până la 100.000 de lei
Prefectul județului a arătat că în situația în care Petru Carcalete nu îi va prezenta raportul cerut, va recurge la măsuri de sancționare a IȘJ Suceava, legea permițându-i să amendeze această instituție, cu o sumă de până la 100.000 de lei (un miliard de lei vechi).
Ovidiu Doroftei a ținut să-i dea și un exemplu pozitiv lui Petru Carcalete, arătând că Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava a răspuns la doar două zile după ce a solicitat situația fondurilor existente în Trezorerie alocate printr-o Hotărâre de Guvern pentru reabilitarea unităților de învățământ.
„Se pare că cei din conducerea Direcției Finanțelor Publice au trecut pe la orele de limba română, sau știu cum se folosește Dicționarul Explicativ al Limbii Române, pentru că știu ce înseamnă celeritate și au transmis datele solicitate în termen de două zile”, a precizat prefectul de Suceava.
Doroftei a arătat că din raportul primit de la DGFP Suceava reiese faptul că în baza HG nr. 370/2008, în Trezoreria Suceava au intrat 30 de milioane de lei, din care Inspectoratul Școlar a cheltuit, până în prezent, 18,75 milioane de lei.
„Este știut că atunci când ai bani stabilești lucrările în funcție de priorități. Am solicitat acea situație de la IȘJ Suceava tocmai pentru a cunoaște prioritățile acestei instituții, cu atât mai mult cu cât la data de 18 noiembrie 2008 mai erau bani nefolosiți pentru reabilitarea școlilor”, a declarat prefectul.




