Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Petru Carcalete, a spus ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că „prefectul Ovidiu Doroftei este mai mult o slugă a domnului Băișanu, decât prefect al județului Suceava”. Declarația șefului învățământului sucevean vine la o zi după ce prefectul Doroftei a spus că Inspectoratul Școlar Suceava se face responsabil de faptul că la școala din Știrbăț nu este încălzire și că elevii nu pot veni la școală. Conflict personal între primarul din Udești și directoarea școlii din localitate Carcalete neagă orice responsabilitate a IȘJ-ului în această problemă și susține că „lucrările la școala din Știrbăț s-au făcut pe baza unui contract încheiat între unitatea de învățământ și firma constructoare”.
Petru Carcalete a mai adăugat că „la Știrbăț există un conflict între primar și directoarea școlii, și printr-o hotărâre ilegală a Consiliului Local Udești, directorului unității de învățământ i-a fost retras dreptul de a fi ordinator terțiar de credite”. Imediat după hotărârea Consiliului Local, care s-a dat după alegerile locale din vară, Carcalete a declarat că a primit o adresă din partea primarului comunei Udești, Săvel Viorel Botezatu, prin care i-a cerut schimbarea directorului de școală.
„Nu pot să schimb un director după bunul plac al unuia sau al altuia. S-a dat un concurs pentru ocuparea postului și nu am motiv să o dau afară pe directoare”, a declarat Carcalete, referitor la cererea primarului din Udești de a o înlocui din funcție pe Maria Platon.
150 de elevi învață în clase fără încălzire În ceea ce privește declarațiile prefectului Ovidiu Doroftei, referitoare la faptul că Ștefan Văideanu, angajat al Inspectoratului Școlar, „forțând limita legii a făcut parte din Comisia de licitație pentru contractarea lucrărilor de la școala Știrbăț și în prezent este diriginte de șantier”, Carcalete a comentat că sunt speculații.
„Nu știu ce știe actualul prefect, de fapt nu știe, se întreabă, dar nu e nici un conflict de interese”, a spus Carcalete, care a mai adăugat că Ștefan Văideanu, unul dintre cei aproximativ 100 de diriginți autorizați din Suceava, are dreptul legal de a face acest lucru și este angajat de școală, nu de IȘJ.
Conducerea IȘJ a spus că problema de la școala Știrbăț trebuie rezolvată de către primărie și conducerea unității de învățământ. „Sunt niște copii care suferă din cauza unui conflict personal dintre directoarea școlii și primarul comunei Udești, care este susținut de domnul Băișanu”.
Aproximativ 150 de elevi de școală generală din Știrbăț învață în clase neîncălzite, din cauză că firma care reabilitează unitatea de învățământ nu a finalizat lucrările demarate acum un an de zile. Astfel, după ce au dărâmat sobele din școală, în vederea montării unui sistem centralizat de încălzire, constructorii nu au mai continuat lucrările. Mai mult, primarul Săvel Viorel Botezatu a spus că „reprezentanții firmei sunt de negăsit, după ce au început o treabă de mântuială pe care nici nu au terminat-o”. Carcalete susține însă că „primarul i-a alungat pe constructori, care au fost nevoiți să concesioneze lucrarea unei alte firme”.
Referitor la declarațiile primarului din Udești, potrivit cărora „lucrarea a fost plătită în avans și a rămas nefinalizată”, Carcalete a spus că „s-au plătit doar lucrările executate, ba mai mult, s-au făcut lucrări în avans care au rămas neplătite”. Investiția totală pentru reabilitarea școlii Știrbăț este de peste 1,5 milioane de lei, iar până acum s-au alocat 800 de mii de lei. Banii, dați până acum prin hotărâri de Guvern, s-au cheltuit pentru plata lucrărilor deja executate. Diferența de bani necesară pentru finalizarea lucrării nu a mai fost alocată de Guvern și, practic, reprezentanții IȘJ spun că școala din Știrbăț nu a primit bani pentru montarea sistemului de încălzire.
Replici ironice despre „celeritate” Problemele de la Știrbăț l-au determinat pe prefectul Ovidiu Doroftei să-i ceară șefului IȘJ informații cu privire la stadiul lucrărilor de reabilitare a școlilor finanțate de Guvernul României. Prefectul s-a arătat nemulțumit de faptul că, deși i-a cerut lui Carcalete să răspundă cu celeritate solicitării, nici după opt zile de la formularea adresei, conducerea IȘJ nu a furnizat informațiile cerute de prefect. „Ori domnul inspector general nu înțelege termenul în care a fost făcută solicitarea, și în acest sens doresc să îi definesc în mod public termenul de celeritate, care înseamnă iuțeală, repeziciune, ori nu înțelege că legea îl obligă pe prefect să solicite astfel de situații și că instituțiile publice sunt obligate să răspundă cu celeritate”, a declarat în urmă cu două zile prefectul Ovidiu Doroftei.
La conferința de presă de ieri, Carcalete a declarat că „prefectul mi-a transmis că nu i-am răspuns cu celeritate și voia să mă învețe ce înseamnă acest cuvânt. Știu ce înseamnă celeritate de când el nu era născut încă, probabil el nu știe”.
În ceea ce privește faptul că nu a răspuns încă solicitării prefectului, Petru Carcalete a declarat că „trebuie să furnizez niște informații numai după ce consult niște documente din arhivă, ca să dau date corecte, nu după ureche”. Carcalete a mai spus că răspunsul pe care trebuie să-l dea prefectului nu are un termen limită.
„Am să răspund cu rapiditate, dar după ce consult documentele”, a mai adăugat Petru Carcalete.






