– Fostul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava consideră că demiterea sa a fost hotărâtă după o cercetare disciplinară „pur formală”
– Petru Carcalete dorește să fie repus în funcție și să i se achite toate drepturile salariale pe care le-a pierdut
Războiul la distanță dintre Petru Carcalete și ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, Cristian Adomniței, continuă cu un nou episod. Demis din funcția de inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete a mutat disputa în sălile de judecată. Zilele următoare, instanțele sucevene vor avea de dezbătut două cereri depuse de Carcalete prin care solicită suspendarea de urgență a Ordinului de demitere, respectiv anularea acestui act. De asemenea, fostul inspector general dorește să fie repus în funcția avută anterior și să i se achite toate drepturile salariale cuvenite. În motivarea cererii privind anularea ordinului de demitere, Petru Carcalete arată că „cercetarea disciplinară efectuată în cauză a avut un caracter pur formal, demiterea mea fiind decisă de ministru anterior, dovadă fiind toate declarațiile făcute de acesta în presa locală”. Fostul șef al învățământului sucevean acuză și faptul că nu i s-a spus clar pentru ce a fost demis. „În conținutul ordinului nu sunt menționate în mod expres în ce constau abaterile disciplinare săvârșite de mine, precizându-se în mod clar ce anume atribuții de serviciu cuprinse în fișa postului ori contractul de management au fost încălcate sau îndeplinite în mod necorespunzător, simpla înșiruire de texte generice cuprinse în legea învățământului și în contractul de management neputând complini această obligație”, se arată în cererea depusă la instanță. De asemenea, Petru Carcalete consideră că hotărârea luată împotriva sa este una politică, „trecerea mea la o altă formațiune politică (PLD) decât cea din care face parte actualul aparat guvernamental, rămânerea mea pe funcție contravenind intereselor acestei formațiuni (n.r. – PNL)”. Potrivit ordinului emis de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Petru Carcalete a fost destituit din funcția de inspector general al IȘJ Suceava pentru că nu l-a însoțit pe ministrul Cristian Adomniței în vizita efectuată de acesta în mai multe școli din județul Suceava, dar a organizat ulterior o conferință de presă în care a declarat că „vizita a fost o gafă fără margini a unui ministru, din punct de vedere al protocolului”, și faptul că „domnul ministru a făcut politică în școală. E adevărat că banii în acea școală au fost dați de Guvern, dar lucrul acesta nu se spune într-o instituție de învățământ în fața elevilor”.
– Cazul elevului omorât în bătaie la Grupul Școlar Dumbrăveni nu a avut legătură cu demiterea lui Carcalete
În ceea ce privește cazul elevului bătut de doi colegi mai mari într-o sală de clasă a Grupului Școlar Dumbrăveni, agresiune în urma căreia copilul a decedat, acesta nu are legătură cu demiterea lui Petru Carcalete. Printr-un alt ordin semnat de ministrul Cristian Adomniței, șeful IȘJ Suceava a fost sancționat cu „observație scrisă” pe motiv că nu a transmis la Ministerul Educației situația monitorizării fenomenului violenței din școli, deși acest lucru fusese solicitat anterior producerii incidentului de la Grupul Școlar Dumbrăveni. În același ordin se mai arată că Petru Carcalete se mai face vinovat și de faptul că nu a luat măsurile legale după ce a constatat o serie de nereguli cu privire la încălcarea criteriilor de normare de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.
Ordin de demitere cu greșeli de ortografie
Ordinul de demitere a lui Petru Carcalete are și nuanțe care pun Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului într-o postură jenantă. Pe lângă virgule care nu apar în text sau care sunt puse aiurea, există și o greșeală de ortografie. La un moment dat, se specifică faptul că „domnul Monacu la informat telefonic în cursul zilei de 15.05.2007, orele 9.00, atât despre vizita domnului ministru cât și despre faptul că îl însoțește”. Ce pretenții să mai ai la niște bieți elevi în acest caz.






