Caravana „Prietenii doctorului Irimie” a vizitat, ieri, localitățile Iaslovăț, Bodnăreni, Arbore și Milișăuți pentru a prezenta programul electoral al doctorului Cristian Irimie, candidat PD-L la Camera Deputaților în colegiul uninominal 6 Rădăuți.
L-au însoțit pe doctorul sucevean, cu mașinile lor și pe cheltuiala lor, prietenii Cristin Ursu, Nelu Tcaciuc, familia dr. Liviu Andriescu, Costică Ionesi, Mihai Mîndrilă, Florin Iordan și Angela Rabei.
Ieri dimineață, doctorul Irimie a participat la slujba religioasă de la biserica din Milișăuți, unde a fost foarte bine primit de localnici, iar preotul l-a invitat chiar să le vorbească enoriașilor, la sfârșitul slujbei.
În comunele vizitate, caravana „Prietenii doctorului Irimie” a oprit la toate porțile la care stăteau de vorbă doi, trei oameni.
Cei mai mulți au primit cu prietenie și interes delegația, i-au strâns mâna candidatului PD-L, ba chiar unii i-au cerut afișe pentru a le pune pe porți. Alții l-au întrebat ce primesc în schimbul votului sau i-au spus politicos că au alte opțiuni politice și nu sunt interesați de „oferta portocalie”.
„Dă-mi ceva de valoare, nu un pix”, „Mata ești doctor? Bun, ești om cuminte, o să te votez”, „Dă-mi gratis pământ pentru o casă”, „Am altă opțiune politică”, „Nu-mi dați pliante, eu sunt galben”, „Oricum votam cu PD-L”, „Dați-mi afișe, că vreau să vă ajut”, „Să dea Dumnezeu să ajungeți la putere, să se termine odată cu bandiții ăștia”, au fost reacțiile sătenilor la contactul cu delegația PD-L.
Au fost destui și cei care i-au spus că este singurul candidat la alegerile parlamentare din 30 noiembrie care a venit să dea mâna cu ei și să le vorbească față în față, nu de la televizor sau de la microfon în adunări publice.
Pe lângă discuțiile directe cu sătenii, caravana „Prietenii doctorului Irimie” a mai însemnat și megafoane cu vechiul imn al PD-L, „Verde-nrourat” și cu mesajul președintelui Organizației Județene Suceava, Gheorghe Flutur, care îndeamnă electoratul, în calitate de președinte ales uninominal la conducerea Consiliului Județean, să-i voteze pe Cristian Irimie la Camera Deputaților și pe Petru Carcalete la Senat pentru ca PD-L să ajungă la guvernare și Theodor Stolojan, „prietenul sucevenilor”, să devină prim-ministru.
Implicare
Caravana „Prietenii doctorului Irimie” a fost ieri în colegiul șase






