– Copiii instituționalizați din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului vor beneficia de tratarea gratuită a afecțiunilor stomatologice
– Specialiștii italieni vor sta în Suceava până pe 22 iunie
Timp de trei săptămâni, până pe 22 iunie, la Suceava, va poposi, pentru prima dată, Caravana „Overland for smile” din Italia. Caravana umanitară are drept scop tratarea gratuită a afecțiunilor stomatologice ale copiilor instituționalizați în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Suceava. Aceasta conține un cabinet mobil, care asigură tratamentul stomatologic pentru trei copii simultan, și trei microbuze care asigură transportul specialiștilor și al copiilor din teritoriu către cabinet, toate având culoarea portocalie.
Misiunea „Zâmbet de copil” se extinde pe o perioadă de patru luni în România și cuprinde județele Suceava, Bacău, Galați, Tulcea, Constanța și municipiul București, din iunie până la sfârșitul lui septembrie. Toate serviciile vor fi oferite de specialiști din Italia.
Misiunea este structurată în module săptămânale de lucru, iar participanții vin în România pentru o perioadă de minim o săptămână, pe cheltuială proprie.
„Overland” s-a înființat în anul 1995, în Italia, la ideea lui Beppe Tenti. Proiectul umanitar „Overland for smile” este un proiect în totalitate non profit, realizat în colaborare cu casa Iveco și grație intervenției sponsorilor, la inițiativa președintelui organizației – doctorul Lionello Grossi. „Consiliul director este compus din trei liberi profesioniști care au îmbinat pasiunea pentru călătorie cu voluntariatul. La acest proiect umanitar participă medici dentiști, igieniști și asistenți care au decis de bună voie și gratuit să își dedice o parte din timpul lor pentru a trata copiii instituționalizați”, ne-a explicat purtătoarea de cuvânt a Direcției de Asistență Socială Suceava, Nicoleta Lența.
Cabinetul mobil este echipat cu instrumente moderne ortodontostomatologice, de ultimă generație, puse la dispoziția medicilor italieni împreună cu materiale de înaltă calitate pentru a putea asigura, în final, servicii de înaltă calitate, la nivelul standardelor europene. Echipa de profesioniști este însoțită și de specialiști români, care facilitează comunicarea cu copiii și, în felul acesta, munca lor.






