Capul, nu mingea

Săptămâna asta au scăpat la iarbă sportivii care își fac de lucru și cu mingi mari, și cu din ălea mai mici și galbene. În ordine cronologică, primii care au început să alunece pe iarbă au fost jucătorii de tenis („tenismeni și tenizmene”, vi-l mai amintiți pe Toma Caragiu?) care au făcut ce știau mai bine, adică au fost eliminați întocmai și la timp, cea mai mare realizare a lor fiind urcarea până hăt, în turul doi, iar pentru două din jucătoare (Begu și Halep) se putea termina și mai rău, adică să treacă în turul trei, fapt ce le-ar fi putut provoca grave deranjamente psihice. Chiar dacă, furat de sentimente patriotice, m-am consumat la ambele partide cam cât la meciurile Naționalei de fotbal, finalul a fost identic cu ale acesteia, româncele cu rachete în mâini nefiind cu nimic mai breze decât Bănelii cu crampoane. Adică „au pierdut onorabil” (ptiu!) niște meciuri pe care le-au avut în mână. Irina Begu a avut-o vizavi pe italianca Penetta, o jucătoare de pluton (locul 21 mondial) care n-a rupt niciodată gura târgului ci, cel mult, racordajul rachetei, că atâta știe: lovește mingea vârtos. Begu a pierdut în tie-break primul set, l-a câștigat pe al doilea, iar apoi s-a speriat la vederea ca prin ceață a turului 3. Și, vă rog frumos, nu-mi băgați chestia cu vârsta, cu experiența competițională, că vă dau o listă cu 30 de nume (femei și bărbați deopotrivă) care au dat lovitura la vârste mult mai fragede. Nu: E doar bine cunoscuta problemă cu capul. La fel și în cazul Halep. A avut șansa de a da peste o Williams (Serena) încă nepregătită după fix un an de absență. O putea bate lejer, lucru dovedit de câștigarea fără replică, practic, a primului set cu 6-3. O nemțoaică, o rusoaică, o americancă ar fi zis: „Pe ea, pe ea, pe mama ei!”. Nu și românca. Păi cum s-o bați tocmai pe Aia pe care ai visat toată viața s-o întâlnești, după cum zicea chiar Simona? De atunci mă roade întrebarea: o fi visat toată viața s-o întâlnească pentru a lua bătaie de la ea!? De mare efect a fost lupta lui Hănescu cu Roddick. Băiatul român părea mai bucuros ca Roddick când ăla îi lua break după break. Aștepta, evident, capătul. Și mântuirea. Ce spuneam la început? Că s-a pornit și fotbalul? A, da. Alaltăieri am văzut 3 echipe românești: Rapid, CFR și Steaua. Na, că am scris deja prea mult despre ele.