Locuitorii municipiului Suceava produc cantități de gunoi tot mai mari, ca urmare a schimbării obiceiurilor de consum, cele mai mari creșteri înregistrându-se în perioada sărbătorilor, precum Crăciunul și Anul Nou.
Conform statisticilor cantităților de gunoi menajer colectate din municipiul Suceava în luna decembrie, numai în ultimele 10 zile din an s-au adunat aproape 4.000 de metri cubi de gunoi – o cantitate impresionantă, care, pusă la un loc, ar fi echivalentul unui munte de deșeuri.
În primele 10 zile din luna decembrie s-au colectat 3.221 mc de deșeuri, respectiv aproximativ 322 mc/zi, în perioada 11-20 decembrie 2017 s-au colectat 3.426 mc de deșeuri, respectiv aproximativ 342 mc/zi, iar în perioada sărbătorilor de iarnă (21-31 decembrie), operatorii de salubritate au colectat de pe raza municipiului Suceava o cantitate sporită de deșeuri (3.948 mc), respectiv 395 mc/zi.
„După cum se observă, în preajma sărbătorilor de iarnă, cantitatea de deșeuri colectată zilnic a crescut cu aproximativ 73 mc/zi, echivalentul a cinci autogunoiere de 15 mc compactați/cursă. De asemenea, cu ocazia evenimentelor organizate de Primăria municipiului Suceava (de Crăciun și de Revelion) au fost colectați aproximativ 30 mc de deșeuri stradale de pe esplanada Casei de Cultură și din parcarea Iulius Mall”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi, care gestionează activitatea de salubrizare a municipiului reședință de județ.
În perioada sărbătorilor
Cantitățile de deșeuri produse de suceveni au ajuns la aproape 400 mc/zi
