Promovarea talentelor

„Cântecele neamului” – festival-concurs național de interpretare a cântecului popular – pe scena suceveană

Suceava găzduiește pentru prima dată un Festival-concurs național de interpretare a cântecului popular, „Cântecele neamului”, adresat elevilor și absolvenților școlilor populare de arte din țară, cu vârste de până la 25 de ani. Festivalul se va desfășura în perioada 20-22 octombrie, în sala de spectacole a Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu”, și își propune lansarea și afirmarea tinerilor soliști și instrumentiști de muzică populară. În concurs s-au înscris aproape 50 de participanți, din 24 de județe. Fiecare școală de arte poate participa, la cele două secțiuni – soliști vocali și soliști instrumentiști – cu maxim doi concurenți. Soliștii vocali vor prezenta în concurs două melodii: o doină sau baladă și un cântec de joc, ambele reprezentând zona folclorică din care provin concurenții. Acompaniamentul va fi asigurat de Ansamblul folcloric „Bucovina” al Școlii de Arte „Ion Irimescu” Suceava. Juriul concursului va fi format din șase directori de școli de arte din țară (Baia Mare, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu, Zalău, Cluj), iar președintele juriului va fi directorul Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava, Emil Havriliuc. Câștigătorii celor opt premii care vor fi acordate de juriu vor fi răsplătiți în bani. Duminică, după gala laureaților, Ansamblul folcloric „Bucovina”, dirijor Trifon Leancă, coregraf Viorica Iosif, va susține un spectacol extraordinar, în cadrul căruia vor evolua și câțiva artiști – directori de școli de arte din țară (Gavril Babici – Baia Mare, Lia Maria Bologa – Sibiu, Grigore Grigoruț – Zalău, Ion Ciobanu – Cluj). Intrarea în sala de spectacol este liberă. Inițiativa organizării acestui festival unic în țară aparține Școlii de Arte „Ion Irimescu” Suceava. La organizarea evenimentului au mai contribuit Consiliul Județean Suceava, Asociația Fondului Cultural Național, care a finanțat cu 87 de milioane de lei vechi acest proiect, Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” și Asociația Regională de Educare a Adulților Suceava.

Recomandări

Spectacol folcloric aniversar susținut de Ansamblul „Suflet Bucovinean”, pe scena Teatrului „Matei Vișniec”

Peste 300 de copii participanți la Concursul interjudețean de pricesne și cântece patriotice „Pentru Tine, Doamne!”

Evenimentul „Ciprian Porumbescu – 172 de ani de moștenire culturală, de tradiții și cântec românesc” a adunat comunitatea în jurul Școlii Gimnaziale Ciprian Porumbescu